Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Invaliditate de criză

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 25 iulie 2009 ·

* majoritatea celor care se pensionează pe caz de boală sunt persoane care nu au un loc de muncă * un sfert dintre cei care obţin pensie de invaliditate o fac cu ajutorul unui certificat eliberat de către un medic psihiatru * unii "invalizi" au fost depistaţi lucrând cu normă întreagă

Criza economică a dus la disponibilizări în masă, iar Brăila nu face excepţie de la acestă situaţie, numai de la începutul anului înregistrându-se peste 2.500 de persoane trecute în rândurile şomerilor.

Rămaşi fără slujbe cu câţiva ani înainte de pensionare, unii brăileni încearcă varianta unei pensii de boală. Cu toate că, până la obţinerea încadrării într-un grad de invaliditate, bolnavul trebuie să treacă prin mai multe etape, se pare că acest lucru nu reprezintă o piedică în calea celor care preferă statutul de asistat social în locul celui de salariat şi contribuabil. Sau nu au o altă alternativă. Aşa se face că în evidenţele Casei Judeţene de Pensii (CJP) Brăila figurează, în prezent, aproximativ 13.000 de persoane care beneficiază de pensii de invaliditate. Numai în primele 5 luni ale anului în curs s-au înregistrat deja 750 de propuneri la pensie, care au fost încadrate în diferite grade de invaliditate, în timp ce pe tot parcursul anului 2008, au fost 1.200 de astfel de cazuri. Dacă până acum, pe primul loc în rândul afecţiunilor acuzate de brăileni figurau cele cardio vasculare, situaţia s-a schimbat şi în topul clasamentului bolilor se află cele psihice. Aproape un sfert dintre cei care obţin pensie de invaliditate o fac cu ajutorul unui ceritificat eliberat de către un medic psihiatru.

Afecţinunile psihice, diagnosticul cel mai greu de controlat

Mai exact, potrivit unui raport statistic întocmit de către specailiştii CJP Brăila, la nivelul Serviciului de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă, în primlele 5 luni ale anului 2009 s-au

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 21 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum 53 minute
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Lovitură pentru Emmanuel Macron. S&P a retrogradat ratingul Franței

Ziare.com acum o ora
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat vineri ratingul Franţei, o lovitură pentru angajamentul preşedintelui Emmanuel Macron privind gestionarea datoriei, în condiţiile în care Guvernul nu reuşeşte să ţină sub control situaţ

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 28 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum 54 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Evaziune fiscală: Bere de aproape 800.000 de euro importată şi vândută fără documente

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale. Potrivit I

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°