Mihai a reuşit să strângă sute de diplome şi premii la diferite concursuri de matematică. În plus, tânărul este multiplu campion naţional la karate, sport pe care îl practică de şapte ani.
Profil
Născut: 18 martie 1996
Studii: Elev în clasa a VII-a la Şcoala Generală „Hermann Oberth“ din Mediaş
Familie: nu are fraţi
Deşi este abia în clasa a VII-a, Mihai Truţă se poate lăuda cu performanţe cu care prea puţini elevi de vârsta sa o pot face. Este unul dintre tinerii de elită ai judeţului Sibiu, reuşind să se impună la zeci de concursuri naţionale de matematică, la care participă încă din clasa a II-a. „ Mi-am dat seama că îmi place matematica în momentul în care tatăl meu m-a pus să rezolv o culegere întreagă într-o zi. Acum, petrec, în medie, cam două-trei ore pe zi făcând exerciţii, dar niciodată nu fac pregătire specială pentru concursurile la care particip“, explică tânărul. Mihai a ajuns la un nivel atât de înalt încât rezolvă fără probleme matematica de clasa a X-a şi speră ca pe viitor, prin intermediul acesteia, să reuşească să afle secretele ascunse ale Universului.
Elev de nota 10
Mai mult, el spune că îi place competiţia şi îi place să fie un învingător, iar asta îl determină să participe la aproape toate concursurile de matematică ce îi ies în cale. Ultima competiţie la care tânărul a reuşit să se impună a fost concursul naţional „Lumina Math“, aflat la cea de-a XIII-a ediţie la nivel naţional, unde a primit locul I pe centru şi pe judeţ, la clasa a VII-a, dar şi locul IV pe ţară. Performanţele lui sunt însă de ordinul sutelor. „ La «Lumina Math» particip doar de anul trecut. Din clasa a doua însă, am participat anual la «Cangurul», câştigând de fiecare dată premiul întâi, cu excepţia clasei a patra. Anul trecut am câştigat chiar şi o tabără de 12 zile în Grecia cu acest concurs. În plus, în clasa a VI-a am