Poetul este primul italian distins cu cel mai valoros premiu literar din lume. Comitetul Nobel argumenta atribuirea premiului „pentru energia creatoare, prospeţimea stilului şi forţa lirică tipice capodoperelor sale poetice”. Poet, traducător, critic literar, eseist, profesor, om politic, Giosue Carducci era, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor, una dintre figurile renumite ale culturii europene. Se născuse în februarie 1835 la Val di Castello, lângă Pisa, în familia medicului Michele Carducci, membru cunoscut al Carboneriei.
A fost educat în spiritul luptei pentru independenţa Italiei şi a respectului pentru antichitatea clasică, ceea ce avea să influenţeze întreaga lui evoluţie spirituală şi profesională. Atras de literatura greacă şi latină, a studiat cu pasiune autorii clasici italieni, Dante, Tasso şi Alfieri, pe care-i preţuia pentru perfecţiunea stilului.
După un doctorat la Şcoala Normală Superioară din Pisa (1856), predă în mai multe şcoli până în 1860 când obţine o catedră de literatură italiană la Universitatea din Bologna, unde va profesa până în 1904.
Un satanist avant la lettre
Prima carte de poeme, „Rime”, îi apare în 1857. Îi urmează, până în 1889 alte patru volume importante: „Rime nuove”, Nuove poesie”, „Rime e ritmi” (Rime şi ritmuri), „Odi barbare” (Ode barbare).
Stilul este căutat clasic, imitând uneori, ca în „Rime şi ritmuri”, pe Horaţiu sau Vergiliu. Nu este numai o opţiune estetică, ci şi modul de a comenta realităţile politice ale vremii sale: mărirea Romei în comparaţie cu situaţia jalnică a Italiei primei părţi a secolului al XIX-lea.
De altfel, în 1865, din acelaşi patos revoluţionar, se ivise poemul „Inno a Satana” (Imn Satanei), protest faţă de rolul papalităţii în istoria ţării, dar şi demonstraţie a libertăţii de gândire, a i
