Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproximativ zece opozanţi ruşi au fost reţinuţi în timp ce încercau să manifesteze la Moscova

Publicat in Romania Libera, duminică 24 martie 2013 ·

Aproximativ zece opozanţi ruşi au fost reţinuţi duminică în timp ce încercau să protesteze în Piaţa Roşie din Moscova, în semn de susţinere faţă de "deţinuţii politici", relatează AFP, conform Mediafax.

Aproximativ 40 de militanţi ai opoziţiei s-au reunit în jurul orei 10.00 GMT (12.00 ora României) în apropiere de Piaţa Roşie, lângă Kremlin, pentru a cere eliberarea opozanţilor închişi după o manifestaţie de amploare împotriva lui Putin la 6 mai 2012, care a degenerat în ciocniri cu poliţia.

Manifestanţii arborau pancarte pe care se putea citi "Libertate deţinuţilor politici". Unii dintre ei afişau, de asemenea, panglici albe, simbolul ales de opoziţia împotriva regimului preşedintelui Vladimir Putin.

Aproximativ 30 de poliţişti şi zeci de manifestanţi au fost răniţi în violenţele care au avut loc în timpul manifestaţiei organizate la Moscova la 6 mai 2012, cu o zi înainte de învestitura lui Putin ca preşedinte.

Lideri ai opoziţiei, între care liberalul naţionalist Aleksei Navalnîi şi liderul Frontului de Stânga Serghei Udalţov, au fost reţinuţi atunci, alături de aproximativ 400 militanţi ai opoziţiei, după care au fost eliberaţi.

Douăzeci şi una de persoane au fost inculpate în acest caz, iar una dintre ele, singura care şi-a recunoscut vinovăţia, a fost condamnată în noiembrie la patru ani şi jumătate de închisoare, un verdict care sugerează pedepse dure pentru ceilalţi 20 de acuzaţi.

Aproximativ zece opozanţi ruşi au fost reţinuţi duminică în timp ce încercau să protesteze în Piaţa Roşie din Moscova, în semn de susţinere faţă de "deţinuţii politici", relatează AFP, conform Mediafax.

Aproximativ 40 de militanţi ai opoziţiei s-au reunit în jurul orei 10.00 GMT (12.00 ora României) în apropiere de Piaţa Roşie, lângă Kremlin, pentru a cere eliberarea opozanţilor închişi după o manifestaţie de amploare împotriva lui Putin

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 20 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 34 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Marea Britanie iese din recesiune cu cea mai mare creștere din ultimii doi ani

Ziare.com acum 17 minute
Regatul Unit a ieșit oficial din recesiune după ce cifrele au arătat că economia a crescut cu 0,6% în primele trei luni ale anului. Oficiul Național de Statistică (ONS) a anunțat că perioada din ianuarie până la sfârșitul lunii martie a marcat o rev

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 27 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 30 minute
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°