ROMÅNIA CA O TELENOVELÅ Alergând pe cheiul Dâmboviţei, pe sub castanii fierţi de căldură, tramvaiul face un scurt şi neaşteptat ocol, atingând uşor marginea oraşului, ca şi cum s-ar abate pe la o bere, după care se înscrie ferm în linia dreaptă a şoselei. O arteră largă – de o parte şi de alta, grădini de legume, căsuţe ţigăneşti, din scânduri fixate în cuie ruginite, proaspăta săpătură a unui şanţ de canalizare, depozitul de butoaie al unor întreprinderi – pe care tramvaiul lunecă în viteză, păcănind pe la încheieturile şinelor şi rupând tăcerea înaltă a serii cu soneria lui metalică.
ROMÅNIA CA O TELENOVELÅ
Alergând pe cheiul Dâmboviţei, pe sub castanii fierţi de căldură, tramvaiul face un scurt şi neaşteptat ocol, atingând uşor marginea oraşului, ca şi cum s-ar abate pe la o bere, după care se înscrie ferm în linia dreaptă a şoselei. O arteră largă – de o parte şi de alta, grădini de legume, căsuţe ţigăneşti, din scânduri fixate în cuie ruginite, proaspăta săpătură a unui şanţ de canalizare, depozitul de butoaie al unor întreprinderi – pe care tramvaiul lunecă în viteză, păcănind pe la încheieturile şinelor şi rupând tăcerea înaltă a serii cu soneria lui metalică. Staţiile au fost plantate chiar în mijlocul şoselei, pe limbi de beton, zise şi refugii de tramvai. Pe aceste ridicături călătorii aşteaptă tramvaiul mai ceva ca elicopterul salvator disperaţii grămădiţi pe acoperişul unei case înconjurate de apele furioase. Acum, pe limba de beton, adastă o familie de ţigani: bărbaţii, în cămăşi galbene, cu vestă neagră, femeile măturând praful cu fustele, o fetiţă alergând să prindă tramvaiul ivit la orizont şi un băieţaş tuciuriu, cu pantaloni şi cămaşă bărbătească, pe cap cu o pălărie neagră, sugându-şi degetul, sârguincios. Şi iar, pe dreapta şi pe stânga, case ţigăneşti din scânduri răzbite de un verde putred, bărăcile lungi, în galben vârst