Mi-au spus că a murit, dar nu i-am crezut. Ştiu că nu e aşa, ştiu că de fapt a plecat într-o lume mai bună, pe care momentan nu o putem percepe. Peppino, Herr Paul, Ofiţerul, Verner, Vlad, Corifeul şi mulţi alţii. Erau toţi într-o singură persoană, Cornel Cimpoae.
Şi el a plecat, la doar 44 ani, lăsând în urmă un gol imens, care nu va putea fi umplut de nimeni. Nu a putut să-şi lase "prietenii". În fond, nici nu avea cum, fiecare era o parte din el. Fiecare dintre personajele pe care le-a interpretat Cornel Cimpoae avea o trăsătură care se regăsea şi în caracterul său.
Pentru unii dintre dumneavoastră, acest om ar fi putut trece de multe ori pe lângă voi, fără să băgaţi de seamă cine e. Pentru alţii era un membru al familiei ori un foarte bun prieten, pe care te puteai baza oricând. Mulţi însă îl cunoşteau ca fiind actorul care le sădea spectatorilor emoţii, trăiri şi cultiva zâmbete ori lacrimi, depinde de cum era "vremea". Mai sunt însă câţiva, pentru care Cornel Cimpoae a fost mai mult decât un simplu actor, membru al familiei ori prieten. Pentru ei, acest om, această entitate a fost un model, unul demn de urmat. Un mentor de excepţie. Un părinte spiritual. Unul dintre cei care au acceptat să-şi rupă din propriul timp să-i înveţe şi pe ceilalţi arta teatrului. Un om care a creat alţi oameni... Oameni pe care cei ce-l idolatrizau i-au interpretat.
Mulţi s-au întrebat "De ce? Doar era tânăr..." Într-adevăr, dar moartea niciodată nu alege după vârstă, sănătate ori după cât de multe şi cât de folositoare a lăsat fiecare. Poate că El ne pregăteşte un spectacol grandios, iar pentru aceasta are nevoie de ce e mai bun. Dovada e atât plecarea lui Cornel Cimpoae cât şi cea a celorlalţi mari artişti. Asta e! Doar a plecat, doar şi-a schimbat scena. Pur şi simplu a vrut un rol cu ajutorul căruia să se întreacă pe sine, iar pentru aceasta avea nevoi
