Jurnalul Național preia frâiele justiției, în ediția de astăzi, și ia la puricat dosarul în care Dan Voiculescu este judecat pentru privatizarea frauduloasă a ICA (Institutul cercetării Alimentare), potrivit Evenimentul zilei.
Jurnalul publică pe prima pagină propriile „concluzii”, precizând că rechizitoriul este „lovit de nulitate absolută”. Ziarul acreditează ideea că magistraţii au făcut zece greşeli în Dosarul ICA, erori care sunt sancţionabile la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
După ce sunt enumerate cele “zece greşeli grave, dacă nu abuzuri”, din rechizitoriul procurorilor “numiţi de Traian Băsescu”, care au deschis “un dosar al adversarilor acestuia”, la finalul articolului, jurnaliştii de la Jurnalul Naţional au scris, cu litere mărunte, că au preluat materialul de pe site-ul media a lui Bogdan Chirieac.
Din articolul din Jurnalul: