Perspectiva negativă de posibila retrogradare a rating-ului Franţei, anunţată, luni, de agenţia Moody"s, pare să fie rezultatul unei fatalităţi spre care "Hexagonul" s-a îndreptat, în pofida oricăror avertismente ale experţilor străini şi împotriva oricăror ferme promisiuni ale autorităţilor naţionale că nu se va pune niciodată în dubiu calificativul său de top ("AAA").
La sfârşitul primăverii, în luna mai, "Le Figaro" a pus în circulaţie zvonul că "Franţa lucrează de câteva zile la un plan care să permită statului să ia poziţii în instituţiile financiare ale ţării, dacă va fi nevoie [n.n. adică, să le naţionalizeze]", adăugând că sunt vizate doar două-trei bănci.
"Juste au cas ou" - o expresie care a dat fiori ("doar dacă va fi cazul").
La începutul lunii iulie, au circulat zvonuri că "La Banque Postale" (banca deţinută 100% de Poşta franţuzească, care n-a reuşit să se privatizeze anul ăsta, cum fusese vorba) a limitat, începând de la 50%, sumele săptămânale pe care deţinătorii de carduri le puteau ridica din bancomate - un semn neliniştitor al lipsei de lichidităţi, în ciuda ratingului ridicat cu care era notată banca (desigur, garanţia statului conta decisiv pentru încrederea care îi era acordată).
Puţin mai târziu (în aceeaşi lună, la 21 iulie), Centrum für Europäische Politik (CEP) a plasat Franţa în a treia grupă a Indicelui CEP de solvabilitate, pe locul al unsprezecelea, din 17 state membre ale Zonei Euro, imediat sub (!) Irlanda. În acest clasament, Franţa stătea mai bine doar faţă de (în ordine): 12) Spania; 13) Italia; 14) Malta; 15) Cipru; 16) Portugalia; 17) Grecia.
Semnificaţia acestei poziţii, acordată de autorii studiului, este că "ţara consumă nu doar 100% Produsul său Intern Brut, ci şi o parte din împrumutul net, tendinţă care ameninţă solvabilitatea sa".
În luna următoare, în prima decadă a lunii august, a reie