Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autostrada Cernavodă - Medgidia: Tăriceanu a semnat, Boc a construit, Ponta taie panglica

Publicat in Romania Libera, joi 29 noiembrie 2012 ·

Aşa cum România liberă - Ediţia de SE anunţa încă de săptămâna trecută, ultimul tronson al Autostrăzii Soarelui, cel dintre Medgidia şi Cernavodă, va fi deschis circulaţiei pe patru benzi, astăzi, la ora 15.30. La inaugurare şi-a anunţat prezen-ţa întreaga conducere USL. Nu vor lipsi, aşadar, preşedintele PSD, Victor Pona, preşedintele PNL, Crin Antonescu, preşedintele PC, Daniel Constantinescu. De asemenea, se aşteaptă ca la eveniment să participe majoritatea candidaţilor USL din Constanţa la parlamentare. La inaugurarea pe două sensuri, din iulie 2012, a venit numai Victor Ponta, însoţit de fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu. Prim-ministrul va sosi cu elicopterul, va vizita campusul de locuinţe sociale din Constanţa şi apoi va decola spre Timişoara.

Contractul, semnat în 2008

În noiembrie 2008, deci pe finalul mandatului premierului liberal Călin Popescu Tăriceanu, firma franceză Colas câştiga contractul privind construirea tronsonului Constanţa-Cernavodă din Autostrada Soarelui. Lucrurile nu merg aşa cum trebuie, iar în 2011 contractul este reziliat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). "Măsura a fost luată de CNADNR ca urmare a refuzurilor repetate ale Colas de a continua execuţia lucrărilor invocând diverse motive pentru a justifica întârzierile şi având în vedere lipsa unei planificari şi mobilizări corespunzătoare, precum şi lipsa aprovizionării cu materiale", se arăta într-un comunicat al instituţiei, în aprilie 2011. CNADNR spunea atunci că francezii nu proiectaseră decât şase kilometri din cei peste 20 ai traseului şi că nu obţinuseră toate avizele necesare, printre care se număra obligatoriu autorizaţia de construire. În plus, acuza compania, Colas că a solicitat suplimentarea bugetului şi prelungirea termenului de execuţie cu doi ani.

Mărul discordiei: avizul de mediu

„România

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea va continua la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 35 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Autocarul campionilor, unul descoperit, a plecat de la Arena Naţională. Pe autocar se

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 4 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 3 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 3 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 10 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 4 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 7 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°