Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei care stau în caselor naţionalizate din Centrul Vechi al oraşului nu vor să se mute în apartamentele nou construite

Publicat in Adevarul, luni 11 octombrie 2010 ·

Primăria îi avertizează că nu le va mai face, curând, o ofertă. În scurt timp, ei nu vor mai primi locuinţe, deoarece fondul locativ s-a diminuat vizibil, iar cererea este mare. Municipalitatea va preda în această săptămână 32 de apartamente în două blocuri de locuinţe din cartierul „Lacu Dulce".

Locuinţele vor fi date în folosinţa unor foşti chiriaşi din case retrocedate, deşi municipalitatea ar vrea să pună punct unor astfel de „pomeni".

„Sunt unii care le refuză invocând motive de neînţeles. Ba că nu vor la bloc, ba că ei stăteau într-o cameră mult mai mare în fosta locuinţă şi nu le place camera de la bloc ... Să fie clar pentru toată lumea, noi le oferim pe cele care există! Asta avem şi putem să dăm! Dacă nici condiţiile pe care le oferă aceste locuinţe nu sunt bune, nu ştiu ce s-ar mai putea face", susţine primarul Brăilei, Aurel Simionescu.

Odată refuzată locuinţa, chiriaşul nu mai are dreptul să ceară alta.

Plângeri de tot felul

„Tot ei vin şi se plâng - ştiţi avem executorul judecătoresc la uşă, avem proprietarul la poartă şi ne dă afară şi ce facem că vine iarna", a exemplificat edilul şef.

Mai mult, unii chiriaşi acumulează şi datorii enorme la întreţinere sau chirie, situaţii care se rezolvă numai în instanţă, deoarece asociaţia de locatari nu-i poate priva pe ceilalţi de căldură sau apă caldă.

Aşa s-a ajuns ca unii chiriaşi să aibă restanţe de 7.000 - 8.000 lei, chiar şi de 10.000 lei, care vor rămâne „moştenire" viitorilor chiriaşi.

„Legal, beneficiarul poate pierde dreptul de a solicita un alt apartament în cazul în care refuză o locuinţă socială", spune primarul Brăilei, Aurel Simionescu.

Cu toate acestea, municipalitatea este încă tolerantă cu astfel de nemulţumiţi, şi asta în condiţiile unui fond locativ sensibil diminuat după retrocedarea caselor naţionalizate.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 3 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°