Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pivniceru: CNSC se va desfiinţa, iar atribuţiile instituţiei se translează în domeniul judiciar

Publicat in Mediafax, miercuri 20 martie 2013 ·

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor va fi desfiinţat cât mai curând, deoarece este mai corect ca atribuţiile instituţiei să fie trecute în domeniul judiciar, unde va fi aplicată o procedură foarte scurtă, specifică achiziţiilor publice, a anunţat ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru.

Desfiinţarea CNSC a fost anunţată după ce premierul Ponta a declarat, marţi, că Guvernul va înfiinţa la Tribunalul Bucureşti o secţie specială pentru judecarea contestaţiilor la licitaţiile publice, astfel încât lucrările de investiţii să poată începe mai repede. Premierul a acuzat din nou Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) că blochează astfel de proiecte.

Miercuri, Mona Pivniceru a precizat că această secţie ar putea fi înfiinţată cât mai curând.

"CNSC se desfiinţează şi se reînfiinţează sub aspectul atribuţiilor, deci atribuţiile, de fapt, se translează, asta e exprimarea corectă, competenţa şi atribuţiile lor se translează în domeniul judiciar şi închidem într-un mod specializat această chestiune", a arătat Pivniceru.

Ea a adăugat că este mai corect ca judecătorii să soluţioneze contestaţii la licitaţii publice, în urma unei proceduri "foarte scurte", specifică domeniului achiziţiilor publice.

"Dacă aceste contestaţii pot fi soluţionate de judecătorii de carieră, mă gândesc că ar fi mult mai bine decât să intri în alte proceduri, aşa-zis juridicţionale şi cu finalităţile care deja se cunosc. Vom face o procedură foarte scurtă, specifică domeniului de achiziţii publice, dar, de principiu, judiciar este mai corect ca judecata acestora să fie încredinţată unor judecători de carieră", a susţinut ministrul Justiţiei.

Premierul Victor Ponta a criticat de mai multe ori, în ultimele luni, activitatea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, susţinând că instituţia blochează licitaţiile publice, iar şefu

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 54 minute
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 29 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum o ora
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 39 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum 51 minute
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°