Mikael privi în jur, întrebându-se ce impuls nebunesc îl făcuse să accepte invitaţia maestrului Frode.
Îşi puse în gând să revină cât mai de grabă la Stockholm, chiar în seara aceea.
O scară de piatră ducea la intrare şi, înainte ca ei să ajungă, uşa se deschise. Mikael îl recunoscu imediat pe Henrik Vanger, a cărui fotografie o văzuse pe internet.
Fotografiile îl reprezentau mai tânăr, dar arăta deosebit de viguros pentru cei optzeci şi doi de ani ai lui, cu corpul vânjos, faţa arsă de vânt şi păr cărunt bogat, pieptănat peste cap, care dovedea că între genele lui nu se afla şi aceea a calviţiei. Purta un pantalon închis la culoare, bine călcat, cămaşă albă şi un pulover maro, uzat. Avea mustaţă subţire, albă şi ochelari cu rame fine de metal.
- Sunt Henrik Vanger, spuse el. Vă mulţumesc că aţi acceptat să veniţi să mă vedeţi.
- Bună ziua. A fost o invitaţie neaşteptată.
- Intraţi la căldură. Am aranjat o cameră de oaspeţi, vreţi să vă faceţi comod? Cinăm mai târziu. Iat-o pe Anna Nygren, care are grijă de mine.
Mikael dădu mâna cu o femeie scundă de vreo şaizeci de ani, care-i luă paltonul, punându-l într-un dulap. îi propuse lui Mikael să-i dea papuci, contra duşumelei reci.
Mikael îi mulţumi, apoi se întoarse spre Henrik Vanger:
- Nu sunt sigur că voi rămâne la cină. Depinde despre ce joc e vorba.
Henrik Vanger schimbă o privire cu Dirch Frode. Între cei doi exista un soi de înţelegere pe care Mikael nu se simţea în stare s-o interpreteze.
- Cred că trebuie să profit de ocazie şi să vă părăsesc, spuse Dirch Frode. Trebuie să merg acasă, să-i domolesc pe copii înainte de a dărâma casa.
Se întoarse spre Mikael: @N