Cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, vor discuta duminică soluţii pentru criza din zona euro care pune în pericol economia mondială, transmite Reuters, citată de Mediafax.
Cei doi vor vorbi despre Grecia, prevenirea extinderii crizei datoriilor în zona euro şi consolidarea băncilor.
Importanţa întâlnirii a fost sporită de riscul falimentului grupului franco-belgian Dexia, prima victimă a crizei, din cauza expunerii mari la datoriile ţărilor periferice din zona euro, în special la cele ale Greciei.
"Dexia va fi printre subiectele care vor fi abordate, dar principala temă va fi Grecia şi zona euro, băncile fiind doar o consecinţă a crizei", a declarat o sursă din Ministerul francez de Finanţe.
Sarkozy va sosi la Berlin duminică după-amiază, se va întâlni cu Merkel, iar apoi va urma o cină de lucru.
"Există un risc ridicat ca această criză să escaladeze şi să se extindă", a declarat ministrul german de Finanţe Wolfgang Schaeuble pentru o publicaţie din Germania.
Liderii din Germania şi Franţa sunt divizaţi în privinţa modalităţii de recapitalizare a băncilor europene.
Potrivit Irlandei, băncile din Europa ar putea avea nevoie de peste 100 de miliarde de euro pentru a rezista crizei datoriilor suverane, în timp ce FMI estimează necesarul de fonduri suplimentare la 200 de miliarde de euro.
Autorităţile de la Paris vor ca pentru recapitalizare să fie folosită facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară (EFSF), iar Berlinul susţine ca fondul să fie ultima soluţie.
Un alt subiect în dispută este cum să aibă loc achiziţiile EFSF de obligaţiuni suverane pentru prevenirea extinderii crizei, esenţiale dacă Grecia nu va primi următoarea tranşă de ajutor.
Franţa nu vrea stabilirea unor recomandări clare în această problemă, dar Germania insistă pentru stabilirea sumelor folosite de fi