primilor-miniştri i-a costat postul, mai devreme sau mai târziu. Călin Popescu Tăriceanu pare să nu fi învăţat nimic din experienţele nefericite ale foştilor premieri. Petre Roman a primilor-miniştri i-a costat postul, mai devreme sau mai târziu. Călin Popescu Tăriceanu pare să nu fi învăţat nimic din experienţele nefericite ale foştilor premieri. Petre Roman a îndeplinit cel dintâi această funcţie, într-o perioadă marcată de entuziasmul postdecembrist şi de liberalizarea preţurilor. La începutul anilor "90, o bună parte din fesenişti îl percepea drept liderul tânăr şi pragmatic, care va înlătura pentru totdeauna tarele vechii orânduiri sociale. Divergenţele cu Ion Iliescu nu i-au asigurat însă o viaţă prea lungă la Palatul Victoria, "tehnocratul" Theodor Stolojan succedându-i la şefia Executivului. De altfel, viitorul lider al liberalilor şi al Alianţei D.A. şi-a câştigat la vremea respectivă mare parte din capitalul de imagine. Stolojan nu era considerat un lider politic, ci un meseriaş într-ale economiei, care se bucura de încrederea lui Ion Iliescu. El nu se lupta cu "neocomuniştii" sau cu "neolegionarii", ci "lucra pentru ţară". Plecarea intempestivă a lui Theodor Stolojan la Banca Mondială, precedată de o demisie originală - aşa cum se glumea atunci, prin "predarea guvernului în mâinile ziariştilor" - a pregătit terenul pentru mandatul de prim-ministru al lui Nicolae Văcăroiu. Tehnic şi împăciuitor, actualul preşedinte al Senatului a avut un trai tihnit ca premier, neieşind din cuvântul lui Ion Iliescu, fapt ce i-a asigurat şi susţinerea în cadrul PDSR.

Alegerile din 1996, care au marcat alternanţa la putere, i-au dat şansa proaspătului primar ţărănist al Capitalei, Victor Ciorbea, să se remarce ca şef al unui guvern de dreapta. În schimb, ghinionul lui Ciorbea s-a numit Traian Băsescu, pe atunci ministru al transporturilor, care a generat înlocuirea aces