Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primii paşi spre o împăcare istorică: cele două Corei se aşază la masa negocierilor, fiind primele discuţii oficiale din ultimii ani

Publicat in Adevarul, joi 6 iunie 2013 ·

După luni întregi în care a ameninţat cu război şi a refuzat orice cooperare cu vecinii din sud, Phenianul cheamă la negocieri Seulul pentru a rezolva o serie de probleme arzătoare. Acestea vor fi primele discuţii oficiale din ultimii ani dintre cele două ţări, divizate de şase decenii.

Într-un comunicat difuzat de agenţia de presă nord-coreeană KCNA, Phenianul a propus deschiderea negocierilor pe o serie de probleme umanitare şi comerciale, printre care reunificarea familiilor separate, redeschiderea complexului comercial de la Kaesong şi reluarea vizitelor turistice pe muntele Kumgang, unul din cele mai frumoase situri naturale din Coreea de Nord. Phenianul a lăsat la latitudinea Seulului să decidă data şi locul întâlnirii dintre cele două ţări.

Joi, Seulul a acceptat propunerea Coreei de Nord, salutând „propunerea privind iniţierea unor discuţii oficiale”, într-un comunicat Ministerul Unificării de la Seul, însărcinat cu relaţiile cu Phenianul, precizând că va anunţa ulterior locul şi calendarul negocierilor, scrie AFP.

„Sperăm ca Sudul şi Nordul vor profita de această oportunitate pentru a construi o relaţie de încredere reciprocă”, a mai afirmat ministerul citat de AFP.

Nu a fost specificat nivelul de reprezentare la care aceste discuţii ar putea avea loc, lăsând la latitudinea Seulului să aleagă data şi locul unor eventuale convorbiri.

Complexul industrial de la Kaesong, în care muncesc 50.000 de nord-coreeni pentru sute de firme sud-coreene, a fost închis în urmă cu două luni, după ce Phenianul a interzis antreprenorilor sud-coreeni să mai intre pe teritoriu complexului. La sfârşitul lunii mai, după ce şi-a încetat retorica belicoasă şi a retras navele de război, regimul comunist, condus de Kim Jong-un, a invitat antreprenorii sud-coreeni să reintre în complexul Kaesong.

De ce este important Kaesong pentru ambele Corei? În p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum o ora
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 4 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°