Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coafuri şic pentru primăvară

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 10 aprilie 2010 ·

Stilurile de coafură în tendinţe în acest sezon sunt destul de generoase, iar doamnele şi domnişoarele au la dispoziţie patru variante pentru a alege ce li se potriveşte.

Patru tipuri de coafură fac legea în modă în acest sezon. Este vorba de tunsoarea bob, care pare să nu se demodeze, buclele foarte lejere, cu aspect natural, în genul celor purtate de Sarah Jessica Parker, cocul - care revine în tendinţe şi părul foarte drept. Iată ce trebuie să ştiţi pentru a găsi stilul de coafură care se adaptează perfect dorinţelor dumneavoastră, dar şi caracteristicilor podoabei capilare cu care v-a înzestrat mama natură.

Bobul, o tunsoare la modă

Vă doriţi o schimbare radicală a coafurii? Îndrăzniţi o tunsoare bob. De câteva luni bune, aceasta este tunsoarea preferată a vedetelor de la Hollywood (începând cu rebela Rihanna şi până la liniştita Katie Holmes), însă nu înseamnă că femeile obişnuite nu o pot adopta fără nici o problemă. Cel mai mare avantaj al acestui gen de coafură este faptul că reuşeşte să confere un plus de volum oricărui tip de păr. Dacă vă număraţi printre femeile care au un păr cu firul foarte subţire şi moale, tunsoarea bob este cea mai indicată pentru a rezolva problema lipsei de volum.

Dacă nu aveţi idee ce coafură să alegeţi, optaţi pentru un bob scurt. Este o tunsoare sofisticată, dar care vă conferă totodată un aer de zburdălnicie. Stilul bob rotund este ideal în cazul în care doriţi să aveţi un aspect elegant, în timp ce bobul asimetric vă va oferi un aer tineresc, proaspăt. Cu sau fără breton, realizată pe păr drept sau ondulat, tunsoarea bob aduce un strop de originalitate aspectului dumneavoastră şi îndulceşte totodată trăsăturile mai dure, fiind ideală pentru femeile cu faţă rotundă.

Sfaturi pentru întreţinerea tunsorii bob

Pentru ca tunsoarea dumneavoastră bob să arate aşa cum trebuie

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum o ora
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

Echipa mexicană Pachuca a câştigat Liga Campionilor Concacaf

News.ro acum 25 minute
Echipa mexicană Pachuca a câştigat, sâmbătă seara, pe teren propriu, pentru a şasea oară, Liga Campionilor Concacaf (America de Nord, Centrală şi Caraibe), învingând în finală, cu 3-0, formaţia americană Columbus Crew. Golurile au fost marcate de Ro

Autobuz implicat într-un accident la Maramureş. Mai multe persoane au ajuns la spital

Mediafax acum 26 minute
În accidentul care s-a produs duminică, pe DN 18, în localitatea Tăuţii de Sus, din judeţul Maramureş, au fost implicate un autoturism şi un autobuz. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sunt şase victime, un

Premieră: China anunţă că nava sa a ajuns pe partea întunecată a Lunii

Mediafax acum 3 ore
Chang'e 6 a aselenizat în bazinul Polul Sud-Aitken, duminică dimineaţa, la ora 06.23, ora Beijingului (22.23 GMT sâmbătă), a anunţat Administraţia Spaţială Naţională din China (CNSA), potrivit BBC. Lansată pe 3 mai, misiunea îşi propune să colecteze

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 3 ore
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 3 ore
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Un acţionar al Tesla îl dă în judecată pe Elon Musk pentru presupuse tranzacţii privilegiate cu acţiuni, de 7,5 miliarde de dolari

HotNews acum 2 ore
Un acţionar al Tesla a intentat joi un proces în care îl acuză pe CEO-ul Elon Musk de tranzacţii privilegiate, când a vândut acţiuni al producătorului de maşini electrice de peste 7,5 miliarde de dolari, la sfârşitul anului 2022, declarând că antrep

Alegeri în India: Narendra Modi, aproape să obţină un al treilea mandat de premier

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul indian Narendra Modi este pe cale să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea ţării, după ce sâmbătă s-au încheiat şase săptămâni de alegeri generale, relatează AFP. Rezultatele scrutinului, cel mai mare din istori

Microîntreprinderile realizează peste o treime din profitul net total din economia României

Mediafax acum 3 ore
Microîntreprinderile, adică firmele care au între 0 şi 9 sa­lariaţi şi o cifră de afaceri de cel mult 2 milioane de euro, generează doar 12% din cifra de afaceri totală din economie, chiar dacă reprezintă 93% din numărul total de companii de pe plan

Constanța găzduiește evenimente de neratat duminică, 02 iunie 2024!

Ziua Constanta acum 2 ore
Azi, 02 iunie 2024, în Constanța, sunt o varietate de evenimente care să acopere diverse interese și preferințe ale locuitorilor. Sunteți invitați să vă bucurați de aceste evenimente și să vă creați amintiri frumoase în acest weekend! Duminică, 2 iu

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

26°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°