Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circa trei milioane de miei vor fi scoși pe piață de Paște, cu 20% mai scumpi ca în 2010

Publicat in Capital, duminică 17 aprilie 2011 ·

Cererea pentru carnea de miel scade de la an la an, din cauza puterii reduse de cumpărare a românilor, cu toate acestea oferta crescătorilor autohtoni pentru Sărbătorile Pascale va fi de circa 3 milioane de miei şi iezi în aceste an, iar preţul, cu circa 20% mai mare decât anul trecut.

''Avem, la ora actuală, o ofertă serioasă şi absolut normală de carne de miel pe piaţa românească. Nu există o criză de ofertă, chiar dacă cererea depinde foarte mult de situaţia economică şi de puterea de cumpărare a românilor. Nu îl pot obliga pe producătorul agricol să se sacrifice, pentru că nu merge bine economia în anumite sectoare. Nu cred că producătorul este vinovat de ceea ce înseamnă costul vieţii în România, deoarece şi el suportă nişte costuri mari de producţie', a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.

Acesta consideră că preţul cărnii de miel în această perioadă este diferit de la o zonă la alta şi depinde şi de momentul în care este cumpărată carnea de miel.

'Preţurile depind foarte mult de momentul cumpărării, dar şi de zonă. Există o oscilaţie a preţurilor pe măsură ce te apropii de Paşte, respectiv săptămâna în care se valorifică, dar oferta este absolut normală pentru ceea ce înseamnă cererea, aş spune chiar peste cerere. Nu este o regulă peste tot în ţară. Şi anul trecut s-a vehiculat menţinerea unui preţ şi supermarketurile au rămas cu cantităţi importante de carne de miel din import'', a precizat Tabără. Potrivit sursei citate, piaţa românească are la ora actuală o ofertă 'serioasă şi normală' nu numai la carnea de miel, ci şi la produse avicole, respectiv la ouă şi carne de pasăre, dar şi la vinuri.

Scumpiri cu 30%

Dacă anul trecut, la producător, carnea de miel în carcasă avea un preţ de 15,1 lei pe kilogram, anul acesta acesta este cu 30 de procente mai ridicat, din cauza costului ridicat

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum o ora
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 51 minute
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum o ora
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Hamas, după negocierile pentru un armistițiu: ”Mingea este în întregime în terenul Israelului”

Ziare.com acum 43 minute
"Mingea este în întregime în terenul" Israelului în vederea unui acord al unui armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza, au declarat vineri, 10 mai, reprezentanții mișcării islamiste palestiniene Hamas, după plecarea din Egipt, unde au avut loc negocie

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 21 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 7 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 4 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 2 ore
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 2 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°