Pentru omul de pe stradă, sexul și sexualitatea sunt asociate îndeosebi vârstei adulte. Variabilitatea e însă imensă. Cutumele și moravurile vremurilor au făcut ca vârste altadată considerate proprii sexualității să intre azi, in categorii quasi-patologice. Vezi hebefilia, sexul consimțit cu un partener adolescent.

Preferințele sexuale ramân în continuare tabu, dominate de o versiune îndeosebi masculinizată asupra normelor de conduită sexuală.

„La extreme pasiunea bătrânului pentru femei tinere capătă o tenta de ridicol. Mai mult, afisarea pumei – femeii de peste 50 de ani - în public iscă rumoare! În engleză i se spune cougar, epitet peiorativ folosit pentru identificarea damelor bine, trecute de prima tinerețe, care-și “ achizitionează amanți tineri, adeseori de condiție financiară și socială mai joasă, pe care-i păstoresc în scopuri strict libidinale...”, povestește, din experiența sa, Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru la clinica Mindcare, din București.

Întrebarea este de ce? De ce, independent de creșterea și pregatirea noastră intelectuală sau emoțională – rămânem atât de vocali, uneori feroce, mult sub demnitatea individuală a fiecaruia?

Logica elementară a „sămânței” perpetuează specia

Ce face din extremismul sexual, dacă există așa ceva, o sursă de indignare personală? „Prima observație e că în interiorul conștiinței sexuale publice stă sămanța evoluționara de supraviețuire nu doar a speciei umane ci, în particular a sursei respective, a cortului identitar sub care stăm. Suntem toți, popor și națiune, insule de identitate colectivă care stă sub semnul angoasei extincției. Cu cât e mai mare angoasa, cu cât chemarea tanatofilă mai mare, cu atât fantasma perfecțiunii sexuale adastă mai mult pe individ”, explică psihiatrul.

În romanul său splendid, dar și îndelung contestat „Binefacatorii” Jonathan Littell îl parafrazeaza