Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai înalt vârf din SUA, cucerit de trei alpinişti sibieni

Publicat in Adevarul, miercuri 21 iulie 2010 ·

Lucian Pinca, Valentin Popa şi Willy Schuster, cei trei alpinişti sibieni care au reuşit să ajungă pe vârful McKinley, cel mai înalt din SUA, au povestit în această dimineaţă despre aventurile prin care au trecut, în cele 42 de zile de expediţie.

CITIŢI ŞI

Teodor Tulpan s-a accidentat în urma unui zbor cu parapanta

Accidentul lui Teodor Tulpan ar putea anula expediţia în Alaska

Toţi cei trei alpinişti au fost de acord că a fost cea mai interesantă expediţie la care au luat parte până în prezent şi spun că nu ar rata ocazia de a mai urca o dată pe acest vârf.

Deşi temperaturile extremde scăzute, care au ajuns până la -50 de grade, şi dificultatea traseului le-au cauzat mici probleme, alpiniştii au reuşit să ajungă cu bine în vârf. „A fost cea mai interesantă expediţie din viaţa mea de până acum. A fost o provocare foarte mare. La început eram puţin sceptici, mai ales că lipsea liderul nostru, Fane Tulpan, dar ulterior am fost extrem de bucuroşi că am reuşit să ajungem în vârf fără mari probleme. Eu, personal, am întâmpniat câteva probleme. Am făcut o greşeală la una dintre tabere când, după nouă ore de mers pe viscol, am băut apă rece şi am fost aproape de hipotermie. Mi-au trebuit câteva ore să îmi revin. Pentru mine a fost cel mai dificil moment din toată expediţia", a spus Valentin Popa, unul dintre cei trei.

La întâlnirea de astăzi a fost prezent şi Fane Tulpan, iniţiatorul expediţiei, care nu a mai putut să participe din cauza accidentului cu parapanta, pe care l-a avut în luna aprilie.

Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 30 minute
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum o ora
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 2 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 57 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Trei turişti polonezi au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vârful Omu

Mediafax acum 4 ore
„Intervenţie în derulare pentru recuperarea a trei turişti polonezi care au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vf. Omu, pe Valea Cerbului”, transmite Salvamont Prahova. Potrivit sursei citate, doi salvatori montani au plecat către turiştii p

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 2 ore
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°