Am stat o săptămînă, după cîţiva ani de absenţă a vacanţelor, în Creta. Mediterana, cu mările ei anexe, cu clăbucul valurilor ei verzi-albastre, m-a odihnit întotdeauna şi m-a spălat de funinginea neliniştilor, fie că m-am aflat pe ţărmul egeic al Peloponesului, pe plajele turceşti ale Antalyei, aproape de Roma, la Ostia sau la Tel Aviv. O singură zi m-am rupt de plajă pentru a vedea casa memorială Kazantzakis, într-un sătuc spre inima Cretei şi, unic prin simplitate şi modestie, mormîntul scriitorului, suit pe un deal din Heraklion.
Am stat o săptămînă, după cîţiva ani de absenţă a vacanţelor, în Creta. Mediterana, cu mările ei anexe, cu clăbucul valurilor ei verzi-albastre, m-a odihnit întotdeauna şi m-a spălat de funinginea neliniştilor, fie că m-am aflat pe ţărmul egeic al Peloponesului, pe plajele turceşti ale Antalyei, aproape de Roma, la Ostia sau la Tel Aviv. O singură zi m-am rupt de plajă pentru a vedea casa memorială Kazantzakis, într-un sătuc spre inima Cretei şi, unic prin simplitate şi modestie, mormîntul scriitorului, suit pe un deal din Heraklion.
Taximetristul, luat la întîmplare de pe stradă, s-a nimerit nu doar corect, ci şi bine mobilat cu date şi informaţii absente din şabloanele papagaliceşti ale ghizilor. Pe drum, am oprit şi la rămăşiţele cetăţii minoice Knossos, vorbind în limbajul pietrei şi figurilor umane, vopsite cu graţie, despre o civilizaţie puternică, de acum aproape patru mii de ani. N-aş spune că inima mea a bătut cu mai multă emoţie la mormintele regilor antici decît la mormîntul tatălui nemuritorului Zorba. M-am gîndit chiar că un mare scriitor poate aduce neamului său tot atîta glorie cît o istorie glorioasă.
Mormîntul lui Katzantzakis şochează. Cîteva pietre neşlefuite, rupte din stîncile Cretei, închipuie o lespede. În faţă, pe o piatră verticală, în greacă, sînt scrijelite cîteva c