Garda de Mediu Prahova a investigat modul în care a fost posibil ca un cangur pitic de la Grădina Zoologică Bucov (Ploieşti) să fie omorât de mai mulţi câini fără stăpân, care au pătruns în incinta parcului. Comisarii i-au amendat pe reprezentanţii grădinii zoologice cu 100.000 de lei (aproximativ 25.000 de euro).
Comisarii Gărzii de Mediu au constatat că, deşi gardul de protecţie al adăpostului unde se afla cangurul era nou şi avea o înălţime de 1,8 metri, patru câini maidanezi au reuşit să intre în zona împrejmuită a adăpostului şi au omorât cangurul. De asemenea, paznicii de la Zoo nu au închis adăpostul de noapte al cangurului.
"Incidentul a fost posibil ca urmare a deteriorării gardului exterior al Grădinii Zoologice Bucov, pe o anumită suprafaţă, ceea ce a permis câinilor comunitari să pătrundă în incinta acesteia. Precizăm că exemplarul de cangur avea un adăpost pe timp de noapte, dar în seara zilei de 27.08.2012 acesta nu a fost închis de personalul parcului", a anunţat Garda Naţională de Mediu, într-un comunicat de presă.
Pe lângă amenda aplicată, comisarii au cerut ca până pe 15 octombrie, să se facă împrejmuirea întregului perimetru al Grădinii Zoologice şi să se asigure paza pe timp de noapte a parcului Bucov.
Garda de Mediu Prahova a investigat modul în care a fost posibil ca un cangur pitic de la Grădina Zoologică Bucov (Ploieşti) să fie omorât de mai mulţi câini fără stăpân, care au pătruns în incinta parcului. Comisarii i-au amendat pe reprezentanţii grădinii zoologice cu 100.000 de lei (aproximativ 25.000 de euro).
Comisarii Gărzii de Mediu au constatat că, deşi gardul de protecţie al adăpostului unde se afla cangurul era nou şi avea o înălţime de 1,8 metri, patru câini maidanezi au reuşit să intre în zona împrejmuită a adăpostului şi au omorât cangurul. De asemenea, paznicii de la Zoo nu au închis adăpostul de noa