Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reprezentanţii PE sunt consternaţi de comportamentul lui Vadim Tudor, însă nu iau nicio măsură împotriva sa

Publicat in Adevarul, joi 19 septembrie 2013 ·

În urmă cu câteva luni, Ancuţa Cârcu a tras un semnal de alarmă preşedintelui Parlamantului European cu privire la comportamentul şi mai ales limbajul în spaţiul public al europarlamentarului Vadim Tudor. În răspunsul oferit, reprezentanţii PE precizează faptul că este regretabil comportamentul europarlamentarului însă nu se poate face nimic în acest sens.

Fosta candidată la parlamentare, Ancuţa Cârcu i-a trimis în luna mai a acestui an o scrisoare preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, în care îi face cunoscut comportamentul şi limbajul europarlamentarului Vadim Tudor din spaţiul public, după ce acesta a numit-o pe bistriţeancă prostituată şi a înjurat-o de nenumărate ori la TV.

Biroul de relaţii publice al Parlamentului European a venit cu un răspuns în care precizează faptul că este regretabil comportamentul europarlamentarului, dar şi că Vadim Tudor beneficiază de imunitate, iar faptele s-au produs în România, unde PE nu are putere de a sancţiona.

Cu toate acestea, reprezentanţii Parlamentului European o sfătuiesc pe bistriţeancă să-l acţioneze în judecată pe Vadim Tudor, lucru pe care Ancuţa Cârcu l-a şi făcut, aceasta cerându-i daune morale în valoare de 100.000 de euro.

FOTO: Ancuţa Cârcu Facebook

Între timp, bistriţeanca a mai câştigat o bătălie, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării sancţionându-l pe Vadim Tudor cu 3000 de lei pentru că a numit-o pe Ancuţa Cârcu în cadrul unor emisiuni televizate „prostituată”.

Vă mai recomandăm:

Apelativul „prostituată” i-a adus lui Vadim Tudor o amendă de 3000 de lei. Anca Cârcu a câştigat prima bătălie cu tribunul

EXCLUSIV Vadim Tudor a minţit cu privire la informările primite de la SRI. Instituţia dezminte într-un document oficial

Vadim Tudor, executat silit la cererea ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum o ora
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 40 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 50 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum o ora
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°