Turcia se afla intr-o noua perioada de ascendenţa economica si militara cu o reasezare politica si sociala complet diferita, as numi aceasta perioada ca post-kemalista (de la Mustafa Kemal Ataturk Paşa – intemeietorul Turciei moderne). Influenta armatei care a fost destinata de Kemal Ataturk ca garant al laicitati republicii a fost diminuata. Constitutia din 1961 care era doar o adaptare a constitutiei originale ale lui Ataturk, a fost schimbata in 1982 si in sfarsit amendata anul acesta (13 septembrie 2010). Un lucru este absolut clar, Republica Turca construita de Ataturk nu mai exista. Astazi Turcia este un stat Islamic cu o orientare bivalenta – spre occident economic si militar si spre Orientul mijlociu social, cultural si religios. Trebuie de mentionat ca aceasta tranzitie a fost facuta democratic si este fara indoiala vointa poporului turc.

Independenţa statelor turce din Uniunea Sovietică în 1991, cu care Turcia împarte moştenirea lingvistică şi culturală comună, a permis Turciei să-şi extindă relaţiile politice şi economice adânc în Asia Centrală. Cea mai proeminenta din realizarile sale a fost completarea cu multe miliarde de dolari provenite din conductele cu gaze naturale şi petrol de la Baku în Azerbaijan, la portul Ceyhan din Turcia. Conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan, aşa cum mai este numită, a făcut parte din strategia politică externa a Turciei, de a deveni conducta de energie din vest. Totuşi, frontiera Turciei cu Armenia, un stat din Caucaz, rămâne închisă în urma ocupării teritoriului Azeri în timpul Războiului. În anul 2008, peste 90% din necesarul de combustibil al Turciei a provenit din afara ţării. Turcia susţine un proiect de oleoduct între porturile sale, Samsun de la Marea Neagră şi Ceyhan de la Mediterana, care serveşte deja drept terminal pentru oleoductele care aduc petrol azer şi irakian. Din 2003, Rusia este primul partener comercial a