Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apă (UATAA), din municipiul Motru, vrea să intre puternic pe piaţa producătorilor de energie electrică. Uzina urmează să primească de la guvern o sumă de 1,9 milioane de lei, bani care vor fi folosiţi pentru plata investiţiilor făcute în ultimii ani.
Eugen Corcoaţă, noul director al UATAA Motru, unitatea care se află în subordinea Consiliului Local, a declarat că cea mai mare parte din fondurile pe care le va primi vor fi cheltuite pentru plata lucrărilor de investiţie făcute începând din anul 2005 în sistemul de cogenerare pentru producerea energiei electrice: „1,7 milioane de lei vor fi folosiţi pentru plata lucrărilor executate pentru instalarea sistemului de cogenerare, care se ridică în total la suma de 15 milioane de lei. Restul sumei o vom utiliza pentru revizia turbine de producere a energiei electrice. Investiţia în sistemul de cogenerare este finalizată în proporţie de 90%“.
UATAA este unitatea care produce şi furnizează căldură şi apă caldă populaţiei din municipiul Motru, iar, din anul 2008, produce şi energie electrică în urma unei investiţii într-un sistem de cogenerare. Energia electrică se produce pe bază de abur. „Cazanul arde cărbune şi păcură, iar în urma acestui proces se produce abur la o temperatură de 450 de grade şi presiune 40 de bari. Aburul trece prin turbină şi pune în mişcare rotaţia turbogeneratorului care produce curent. Sistemul se bazează pe producerea simultană de curent electric şi energie termică“, ne explică Eugen Corcoaţă sistemul de funcţionare, care merge doar cinci luni pe an, în perioada de iarnă, când cazanul este pus în funcţiune pentru producerea de energie termică. Eugen Corcoaţă intenţionează să realizeze un proiect pentru ca sistemul de producere a energiei electrice să funcţioneze pe toată perioada anului.
Datorii de peste 16 milioane de lei
O altă ves