Personaj într-o piesă proastă
Dar nu strig. Pentru că strigătul nu vrea să iasă, doar coace ca o bubă în mine, zvâcneşte şi arde. Şi pentru că nu sunt singur.
Ai intrat cu mine, mamă. Stai la masa asta cu plasă de sârmă la mijloc şi te descompui de durere, te faci aer şi mă îmbrăţişezi de peste tot.
Şi tu, iubita mea, draga mea, scumpa mea, iartă-mă. Ţi se înfundă pumnii în cap de plâns. Tu te faci lacrimi. Ai grijă de fetiţă. Uite-o, merge în echilibru pe marginea plasei de sârmă dintre noi. Să nu cadă. Să o ţii numai în braţe până mă întorc. Să nu-i dai drumul.
Iar voi nu plecaţi, vă rog, mai rămâneţi cu mine. Încă puţin măcar. Vă spun mamă şi tată ca şi cum aţi fi mama şi tata. Şi chiar dacă nu-s fiul şi nu-s nici ca şi cum aş fi, măcar nu-mi întoarceţi spatele.
Întindeţi-vă mâinile, prieteni, peste gard, şi ţineţi-mă să nu tremur ca un papă-lapte, să nu mă prăbuşesc. Staţi scut în jurul meu ca să nu mă scuipe nimeni. Să nu mă lovească râsul şi batjocura nimănui.
Tu, fratele meu, fă cerc din braţele tale şi strânge-mă tare, să nu plece inima de la mine. O ţin şi eu cu amândouă mâinile.
Cineva să deschidă ferestrele să se facă lumină. Şi vorbiţi-mi cum vorbiţi cu un om obişnuit, un om ca toţi oamenii. Ca şi cum nu am fi aici. Spuneţi-mi orice. Dar mai ales spuneţi-mi că sunt la fel ca înainte, că nu-mi cresc gratii în loc de coaste şi zăvoare în loc de degete, că inima mea nu e un lacăt viu. Prin ochii mei nu se uită cineva la voi ca prin vizor. Eu mă uit şi vă văd aproape, suferind cu mine odată. Vă rog, nu mă certaţi. Nu-i vina mea că sunteţi şi voi aici. Iertaţi-mă, iertaţi-mă!
Aici e un vorbitor. Vă daţi seama după mesele astea cu despărţitură de sârmă cu ochiuri dese. Eu stau de partea asta a sârmei, voi staţi dincolo şi vă faceţi aer unul câte unul, vă destrămaţi. Ca să nu vă va
