Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandemia de gripă, noul război mondial

Publicat in Adevarul, vineri 12 iunie 2009 · ·

Margaret Chan, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a declarat că statele trebuie să se aştepte la un al doilea val al gripei.Comitetul de experţi al OMS, care a analizat situaţia gripei porcine în lume, a ridicat nivelul de alertă la 6, adică la grad de pandemie. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a aşteptat dovezi că virusul se transmite local şi în alte regiuni decât continentul american, unde a apărut noul virus.

Citiţi şi:

OMS prognozează între un an şi doi de pandemie

Bucureşti: A fost confirmat al unsprezecelea caz de gripă porcină

Trecerea la nivelul maxim de alertă pandemică în cazul gripei porcine ar putea panica populaţia

De zece zile, OMS pregătea acest anunţ. Miercuri, directoarea generală a OMS, Margaret Chan, a avut o conferinţă cu miniştrii sănătăţii din cele mai afectate opt ţări, „pentru a încerca să vadă dacă au dovezi incontestabile ale transmiterii locale“.

Potrivit mai multor specialişti din afara organizaţiei, numărul de persoane infectate, 27.737 în 74 de ţări, 141 de decese, justifică declararea pandemiei.

OMS recomandă evitarea panicii

OMS a vrut ca înainte să facă anunţul să se asigure că cele 193 de ţări membre sunt bine pregătite pentru a evita o panică generalizată care ar fi, potrivit organizaţiei, nejustificată.

„Nu vrem ca oamenii să cedeze panicii în mod excesiv“, a explicat Keiji Fukuda, argumentând că „trecerea la nivelul 6 înseamnă că propagarea virusului continuă, dar nu înseamnă că a crescut gravitatea bolii“. Această problemă a gravităţii bolii a generat dezbateri în organizaţie.

Sistemul de alertă pandemică, gândit pentru formele de gripă cele mai ucigătoare din secolul trecut, s-a dovedit nepotrivit în cazul acestui virus, care este nou, însă destul de puţin virulent. Virusul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum o ora
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum o ora
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

Ciolacu, întrebat dacă Iohannis l-a recomandat pe Cîrstoiu candidat la Primăria Capitalei: Nu, Doamne fereşte. Relaţia mea cu domnul preşedinte Iohannis este una instituţională. Nu am o relaţie politică / Ce spune despre Nicuşor Dan

News.ro acum 39 minute
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a negat afirmaţiile care au circulat în spaţiul public potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi recomandat cu medicul Cătălin Cîrstoiu candidat unic al alianţei PSD – PNL la Primări

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum 50 minute
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 3 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Doi tineri au murit la Suceava după ce au intrat cu motoscuterul într-un podeţ

Adevarul acum 45 minute
Doi tineri au murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un accident rutier produs în satul Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 4 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°