Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seducător / Sting, la Sala Palatului

Publicat in Jurnalul, joi 12 februarie 2009 ·

După ce sâmbătă am fost la Sepultura şi luni la Kreator, m-am dus la Sting cu inima îndoită. Voce şi lăută? Fără formaţie? Aoleu! O să adorm la concert!

M-am înşelat amarnic. Cu un look shimbat (păr vopsit şi barbă deasă), Sting a intrat alergând pe scenă: "Mă bucur că sunt din nou la Bucureşti, în România". Apoi a început să povestească, să cânte şi să povestească din nou. Fascinat de John Dowland, cel mai mare interpret la lăută din secolul al XVI-lea, Sting i-a dedicat ultimul album, Songs from the Labyrinth. Deşi la vremea lui Dowland a fost cel mai bun, n-a fost acceptat să cânte la curtea Elisabetei, Regina Virgină, pe motiv că el era catolic şi ea protestantă (glumiţă Sting pe seama virginităţii). Atunci a plecat să cânte în lumea largă, n-a ajuns în România, dar a fost în Germania, Italia, Spania – unde a activat şi ca spion în slujba Angliei.

Într-o linişte absolută, patru mii de oameni îl ascultam fascinaţi. După ce ne-a vândut un pont, că lăutele pe care cântă sunt confecţionate de un român stabilit în Jersey, Cezar Mateescu, şi ne-a cântat tot ce a vrut el din "Labyrinth", pentru că am fost cuminţi, ne-a oferit ceea ce ştia că aşteptăm de la el: Fields of Gold, Message in a Bottle, Roxanne, Every Breath You Take, Fragile.

După ce sâmbătă am fost la Sepultura şi luni la Kreator, m-am dus la Sting cu inima îndoită. Voce şi lăută? Fără formaţie? Aoleu! O să adorm la concert!

M-am înşelat amarnic. Cu un look shimbat (păr vopsit şi barbă deasă), Sting a intrat alergând pe scenă: "Mă bucur că sunt din nou la Bucureşti, în România". Apoi a început să povestească, să cânte şi să povestească din nou. Fascinat de John Dowland, cel mai mare interpret la lăută din secolul al XVI-lea, Sting i-a dedicat ultimul album, Songs from the Labyrinth. Deşi la vremea lui Dowland a fost cel mai bun, n-a fost

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 5 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 5 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 4 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 6 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 5 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 7 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 9 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 4 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 10 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

13°/25°
Constanta
acum

dum.

9°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°