Judecătoarea Dinea-Tofalvi Mihaela-Laura, de la Judecătoria Târgu Mureş, a fost exclusă din magistratură printr-o decizie a Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru nesoluţionarea cu celeritate a cauzelor anunţă agenţia Agerpres
Vicepreşedintele Curţii de Apel Târgu Mureş, Florin Dima, a declarat presei joi că CSM a decis excluderea din magistratură a judecătoarei Dinea-Tofalvi Mihaela-Laura, aceasta fiind, practic, a treia sancţiune disciplinară aplicată acesteia, pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. e) şi i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Potrivit Soluţiei nr. 12 J a Secţiei de Judecători a CSM, din dosarul 10/J/2010, s-a constatat 'nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor şi în efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din motive imputabile - judecător Dinea-Tofalvi Mihaela-Laura de la Judecătoria Târgu Mureş'.
'E o sancţiune disciplinară, noi doar incidental am aflat de ea, ştiind că procedurile de verificare trec şi prin Curtea de Apel', a precizat Florin Dima.
În luna iunie 2006, judecătoarea a fost sancţionată disciplinar, pentru efectuarea cu întârziere a lucrărilor din motive imputabile, cu diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunară brută cu 15%, pe o perioadă de două luni.
În luna decembrie 2009, Secţia pentru Judecători a CSM a admis acţiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină pentru judecători şi i-a aplicat judecătoarei Dinea-Tofalvi Mihaela-Laura sancţiunea diminuării indemnizaţiei de încadrare lunară brută cu 15% pe o perioadă de trei luni.
Sancţiunea a fost pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. e) şi h) din Legea nr. 303/2004, constând în nerespectarea în mod repetat şi din mot