Invartirea in cerc iti poate da iluzia unei ridicari spre inaltimi nebanuite, dar iti ofera realitatea unei prabusiri perpetue. Este ca si cum te-ai urca intr-un tren care iti da senzatia ca merge la Viena, iar el opreste pe neasteptate in Ciulnita. Este cocaina istoriei: o tragi in piept cu impetuozitate, penetrand intr-o clipita peisaje antice si mitologice, pentru ca apoi sa aluneci in suferinta incolora a prezentului mereu acelasi.
Invartirea in cerc pare a fi specificul nostru, o maniera de a trai, de a ne pacali cu iluzia normalului. Catre 1750, boierii care nu sufereau lingusirea de curte se retrageau in vagauni cat mai departate pentru ca Domnia sa uite de ei. Si nu era usor. Se gasea intotdeauna un binevoitor care sa-i toarne la marele sef. Catre 1830, deprimarea sufleteasca era atat de mare, incat spionii austrieci trimisi in Valahia sa depisteze vreo posibilitate de revolta consemnau resemnarea totala a populatiei, care nici cu bani nu putea gasi dreptatea in fata autoritatilor. Catre 1920, taranii care castigau vreun proces in fata arendasului sau vechilului - deoarece tara se mai schimbase, doar venise un print german - se cruceau ca nu erau haituiti de batausii platiti de puternicii satului, la iesirea din tribunal, asa cum se proceda in vechime.
Catre 1946-1950, femeile au fost obligate sa poarte batic si sa renunte la coafura, bijuuri si costumatie eleganta, in numele poporului muncitor. Au fost interzise palariile, rochiile, manusile de vara sau vestimentatia de promenada. Barbatii a trebuit sa se camufleze in sandale proletare si camasi de stamba si nelipsita sapca ceferista pleostita intr-o parte. Altfel exista riscul sa nu mai ajungi acasa intreg. Daca te-ai fi nascut pe la 1900, cand parintii tai tarani erau batuti fara motiv de vreun jandarm zelos sau vechil smecher, la maturitate, dupa ce iti invingeai destinul social al parintilor
