Ministrul de externe şi premierul grec vin săptămâna aceasta la Berlin pentru a obţine mai mult timp pentru implementarea programului de austeritate cerut de troica formată din BCE, CE şi FMI. Se vorbeşte tot mai mult de ieşirea ţării din eurozonă. Doi cercetători români la Institutul de Economie Mondială explică în cea mai recentă ediţie a FP România care ar fi cele două căi prin care s-ar putea realiza Grexit-ul şi cu ce consecinţe.
Articol din ediția nr. 29 a FP România (iulie/august 2012), din 20 iulie la toate standurile de presă.
Deoarece lipseşte cadrul juridic care să reglementeze o asemenea speţă, dacă o ţară doreşte să părăsească Zona euro, trebuie să negocieze cu celelalte state membre un amendament la Tratatul de la Lisabona din 2007. Articolul 50 din Tratat oferă cadrul legal pentru o eventuală ieşire a unei ţări din Uniunea Europeană, dar nu şi abandonarea monedei euro. Pornind de la această prevedere, Grecia ar avea la dispoziţie două opţiuni.
Calea legală: „o nouă negociere de aderare care să prevadă o derogare în privinţa apartenenţei la Uniunea monetară (Zona euro).”
Care ar fi consecinţele:
Negocierile vor fi dificile, tensionate şi vor necesita extrem de mult timp. O eventuală separare, prin consens, de Zona euro va presupune unanimitatea celor 27 ţări semnatare ale Tratatului de la Maastricht şi va necesita ani de zile de negocieri şi ratificări. Ieşirea, peste noapte a unei ţări din Zona euro este practic imposibilă din punct de vedere juridic şi de neconceput, politic.
Pe timpul negocierilor, în prima fază, investitorii, deponenţii şi companiile vor încerca să-şi minimizeze pierderile, iar băncile vor fi luate cu asalt. Un efect
