Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campania pentru conducerea Baroului Iaşi s-a mutat în club şi pe Facebook

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 aprilie 2011 ·

Avocaţii care candidează la fotoliul de decan "au scos artileria grea" în speranţa că îşi vor devansa contracandidaţii. Unii dintre cei opt apărători şi-au făcut conturi pe facebook, iar alţii şi-au invitat colegii la petrecerei.

Candidaţii pentru funcţia de decan apelează la toate atuurile pentru a atrage mai multe voturi. Unii dau petreceri, alţii şi-au făcut conturi pe facebook şi pliante.Avocatul Marius Striblea şi-a invitat în această seară colegii la un club select din centrul Iaşiului. Cei aproximativ 800 de avocaţi ar trebui să participe, începând cu 23.30, la petrecerea pe care candidatul la şefia Baroului a organizat-o sub denumirea de „Ziua avocaţilor-ediţia 2011". Totuşi Marius Dtriblea susţine că petrecerea nu este legată de campania lectorală. „Este impropriu spus o campanie electorală, vreau doar să-i pun pe oameni în contact. Am invitat toţi cei aproximativ 800 de avocaţi din Baroul Iaşi, chiar şi pe contracandidaţi", a declarata Marius Striblea, candidat la şefia Baroului.

Citiţi şi:

Iaşi: Cum acţionau contrabandiştii de usturoi: luau legumele fără acte şi le vindeau în supermarket

Marius Striblea: „E greu să te menţii în vârf"

Patru avocaţi şi un judecător au fost interceptaţi într-un dosar al DNA

Avocaţii care vor să ajungă să ocupe funcţia de decan îşi fac campanie şi prin intermediul reţelei de socializare facebook. Marius Striblea, Mihai Tun şi Liviu Bran au conturi şi pe acest site. Ultimul dintre ei şi-a făcut şi o serie de pliante în care îşi prezintă proiectul managerial. „În calitate de decan, principalele obiective pe care mi le propun, vizează soluţionarea problemelor întâmpinate de către întreg corpul profesional al avocaţilor şi care până în prezent nu au fost rezolvate în mod corect şi definitiv. Aături de Consiliul Baroului doresc să realizăm un program IT de plată on-line a cotelor către Barou şi F

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 21 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 26 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 44 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

Jurgen Klopp nu se vede preşedinte al FIFA: Probabil că nu aş supravieţui în această mare de rechini

News.ro acum o ora
În timpul conferinţei de presă de vineri, Jürgen Klopp s-a imaginat pentru o clipă preşedinte al FIFA. Actualul antrenor al lui Liverpool a afirmat că "nu va supravieţui în această mare de rechini". "Imaginaţi-vă dacă aş deveni preşedintele FIFA. Es

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°