Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentul ungar a aprobat interzicerea aparatelor pentru jocuri de noroc în baruri

Publicat in Gandul, marți 2 octombrie 2012 ·

Parlamentul ungar a adoptat marţi cu o largă majoritate o lege care interzice aparatele pentru jocuri de noroc în baruri, relatează AFP.

Decizia, anunţată public de luni, a fost adoptată în cadrul unei proceduri de urgenţă, din cauză că Guvernul nu a dorit o lungă dezbatere parlamentară asupra acestui proiect.

Cvasitotalitatea deputaţilor prezenţi, în principal din cadrul partidului Fidesz, aflat la putere, s-a pronunţat în favoarea legii (238 de voturi). Un parlamentar socialist s-a opus, iar alţi opt (şapte socialişti şi un deputat din cadrul partidului Jobbik, de extremă dreapta) s-au abţinut.

Partidul conservator Fidesz al premierului Viktor Orban deţine o majoritate de două-treimi din mandate.

Noua lege interzice utilizarea a aproximativ 4.500 de aparate pentru jocuri de noroc, dintre care majoritatea se află în baruri sau mici săli de jocuri de noroc. Trei cazinouri importante de la Budapesta, deţinute de către mari grupuri internaţionale, nu sunt vizate de această lege.

Janos Lazar, directorul de cabinet al lui Orban, a justificat luni măsura prin faptul că "păturile" sărace din cadrul societăţii îşi lasă banii în aceste aparate, lucru ce reprezintă o problemă socială.

Măsuri precedente adoptate în acest sens au avut doar un efect limitat, a adăugat Lazar.

El a menţionat, de asemenea, anumite "grupuri de interese", "a căror activitate ar reprezenta riscuri la adresa securităţii naţionale", fără să facă alte precizări.

Guvernul estimează că această interdicţie va crea o pierdere în valoare de aproximativ 30 de milioane de forinţi (aproximativ 105 milioane de euro) la buget, reprezentândd echivalentul impozitelor care nu vor mai fi percepute în acest sector.

Lazar a anunţat că este necesar ca Ministerul Justiţiei să găsească un mijloc de taxare a jocurilor online pentru acoperirea acestei pierderi. @N_P

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum o ora
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 36 minute
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum o ora
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 43 minute
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 3 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 8 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 8 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum o ora
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Vremea

București
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
mar.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°