Teroria capitalului social a facut furori in lumea academica explicind de ce unele societati au reusit sa prospere, iar altele par a fi condamnate la subdezvoltare. Foarte simplist spus, ideea de baza este ca, acolo unde oamenii sint capabili sa coopereze, totul merge mai bine.
Iar cooperarea trebuie sa se bazeze pe incredere, pe ideea simpla ca celalalt este in general la fel de bine intentionat ca si tine si nu are nici un interes sa te insele. Invers, in lipsa capitalului social, frica permanenta ca celalalt fura ii impiedica pe oameni sa coopereze.
In aceste societati, coruptia face ravagii si fiecare cauta salvari individuale in detrimentul celorlati.
Desi indeobste nu are puterea predictiva a altor teorii si nici aplicabilitate practica in politica de zi cu zi, poate ca teoria capitalului social ar putea ajuta sa intelegem ruptura atit de repede survenita intre liberali si democrati.
Anul 2004 pare a fi undeva departe. Atunci se tineau frumos de mina, sub presiunea PSD.
Acum, PNL se simte amenintat de cresterea momentana a PD in sondaje, PD crede ca i se cuvine mai mult, Basescu si Tariceanu s-au racit de tot, iar in teritoriu sefii locali incearca sa cistige cit mai multe functii pe seama fostilor parteneri.
Privita de sus si mizind pe rationalitatea actorilor implicati, aceasta evolutie este inexplicabila: cele doua partide depind in continuare unul de altul.
In mod ciudat, faptul ca fostii amorezi din campania electorala au ajuns atit de rapid la cutite ii da dreptate lui Valeriu Stoica. Acesta imi explica intr-un interviu de anul trecut ca daca cele doua partide nu se unesc, in cel mult un an relatiile vor degenera. Nu l-am crezut atunci.
Dar, desi a avut dreptate in predictia sa, solutia lui Stoica este cu atit mai iluzorie: cum sa unesti prin simpla vointa de sus doua organisme car
