Ucraina va continua sa sustraga gaze rusesti care traverseaza tara in tranzitul lor catre Europa, pentru ca este obligata sa faca asta, a declarat, intr-un interviu pentru presa rusa, purtatorul de cuvant al Naftogaz Ukrainy, Valentin Zemlianski.
"In prezent, nu dispunem de posibilitati tehnice si de rezerve pentru a urca gaze din rezervoare in calitate de gaz tehnologic. In momentul de fata e destul de greu sa ne gandim la achizitionarea unor noi volume de carburant, pentru ca nu stim cat costa gazul si, prin urmare, nu putem calcula tariful de tranzit. Nu putem in regim reversibil sa dam gaze din rezervoarele aflate in vestul tarii pentru a-l folosi la functionarea sistemului. Cu alte cuvinte, din considerente tehnice, suntem nevoiti sa sustragem aceste 21 milioane de metri cubi pentru transportul in Europa", a spus Zemlianski.
Premierul Ucrainei, Iulia Timosenko, declarase anterior ca tara sa va folosi pentru nevoi tehnologice la tranzitul de gaze in Europa numai gaz rusesc.
Gazprom sustine insa ca Naftogaz este obligat, prin prevederile contractului de tranzit si din considerente care tin de bunul simt sa foloseasca in aceste scopuri gazul propriu.
Gazprom contrazice Ucraina
La randul sau, vicepresedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev, a declarat, la Bruxelles, ca tariful de tranzit pentru gazele rusesti acopera toate cheltuielile partii ucrainene, inclusiv cele legate de gazul tehnologic.
In acelasi timp, el a subliniat ca pana acum, in cadrul contractului de tranzit incheiat intre Naftogaz si Gazprom, "nu s-a ridicat niciodata problema gazului tehnologic". Conform contractului de tranzit, scrie RIA Novosti, pentru mentinerea presiunii in conductele de transport Naftogaz trebuie sa asigure gazul tehnologic din propriile sale rezerve, sau sa-l cumpere de la Gazprom sau de pe piata libera.