Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Americanii nu au renunţat la staţiunea de cinci stele din Tărlungeni

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 28 aprilie 2009 ·

Investitorii şi-au prezentat ieri planurile în plenul CL Braşov: peste doi ani, „Carpatia” va fi o staţiune de 2 miliarde de euro, cu 14 pârtii, hoteluri şi vile de trei - cinci stele, cazinou şi alte obiective de divertisment

În comuna Tărlungeni, spre zona Dălghiu din Masivul Ciucaş, va fi amenajată o staţiune turistică de lux, proiect anunţat din 2007. Planurile realizate până acum prevăd funcţiuni care ar face invidioasă orice altă zonă turistică din România. 14 pârtii, un hotel de cinci stele, alte câteva de trei şi patru stele, vile şi apartamente de lux, sală de conferinţe, de concerte, un centru medical, centru sportiv şi casino. Sunt doar o parte din funcţiunile noii staţiuni turistice care se va numi „Carpatia”. Proiectul se va realiza în baza unui parteneriat încheiat în anul 2007 între Americans Developments SRL, municipiul Braşov şi comuna Tărlungeni, cele două administraţii locale deţinând terenul pe care urmează să fie construită staţiunea.

Ieri, în cadrul şedinţei Consiliului Local, Eduard Coşoveanu, reprezentantul firmei Carpatia Resort, a prezentat obiectivul de investiţie „Staţiune turistică de tip integrat - zona munţilor Ciucaş”, realizată în asociere cu firma Americans Developments SRL. Acesta prezentat câteva detalii ale proiectului, care se va întinde pe o suprafaţă de peste 1.000 de hectare de teren. Valoarea estimată a investiţiei va fi 2,5 miliarde de euro şi ar trebui finalizată în următorii cinci ani. Banii vor fi asiguraţi din fonduri proprii ale firmei, din atragerea de finanţări europene şi din fonduri de investiţii. „Acest proiect va crea 14.000 de locuri de muncă pentru realizarea lui, după care, pentru ex- ploatare, vor fi create 15.000 de locuri de muncă. Noi nu vrem să dezvoltăm o staţiune turistică, ci să creăm o staţiune internaţională”, a declarat Eduard Coşoveanu.

Acesta a

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum 44 minute
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 6 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 6 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 2 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°