Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Norul de cenuşă ar putea afecta transportul aerian timp de luni de zile

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 17 aprilie 2010 ·

Mai mult de 20.000 de curse aeriene au fost anulate. "Situaţia ar putea dura luni de zile. Din ceea ce văd, vulcanul ar putea erupe, ar putea face o pauză timp de câteva săptămâni, apoi ar putea erupe din nou", a declarat expertul Sigrun Hreinsdottir, citat de Newsin.

Piderile sunt de circa 200 de milioane de dolari pe zi. Vineri, norul de cenuşă a dus la anularea a 16.000 de curse aeriene. Norul se îndrepta spre sud şi est prin Europa vineri noapte, potrivit Eurocontrol, ceea ce înseamnă că vor fi afectate mai multe ţări, potrivit CNN.

"Se poate presupune că vor fi perturbări serioase în Europa la sfârşitul acestei săptămâni", a spus şeful adjunct Eurocontrol Brian Flynn. El a calificat situaţia drept "serioasă şi fără precedent".

British Airways a anunţat că a anulat toate cursele spre şi din Londra sâmbătă. Mai multe curse ce urmau să ajungă spre destinaţii britanice vineri noapte au fost redirecţionate spre aeroporturi scoţiene.

Ryanair a anulat toate cursele spre nordul Europei şi Milano până luni, din cauza norului de cenuşă.

Asociaţia internaţională a traficului aerian, care reprezintă circa 230 de companii aeriene, a estimat impactul financiar la peste 200 de milioane de dolari pierderi pe zi.

Norul de cenuşă a dus la închiderea unora dintre cele mai aglomerate aeroporturi europene, printre care Charles de Gaulle din Paris, Heathrow şi Schiphol din Amsterdam. Spaţiul aerian a fost închis în Elveţia, Cehia, Belgia, Danemarca, Finlanda, Lituania, Estonia şi Olanda. A fost închis parţial în Marea Britanie, Franţa, Germania, Polonia, Suedia, Norvegia şi Irlanda.

Mai mult de 20.000 de curse aeriene au fost anulate. "Situaţia ar putea dura luni de zile. Din ceea ce văd, vulcanul ar putea erupe, ar putea face o pauză timp de câteva săptămâni, apoi ar putea erupe din nou", a declarat expertul Sigrun Hreinsdottir, citat de Newsi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 24 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Tulcea: Accident rutier între un microbuz şi o maşină de teren, cu nouă persoane implicate / Şapte victime au fost evaluate medical şi vor fi transportate la spital - FOTO / VIDEOA

News.ro acum 49 minute
Un accident rutier a avut loc, joi după-amiază, între un microbuz şi o maşină de teren, în judeţul Tulcea, în evenimentul rutier fiind implicate nouă persoane. Şapte victime au fost evaluate din punct de vedere medical şi vor fi transportate la spit

UPDATE - Spitalul Foişor: Florin Piersic, internat cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi /Proteza a fost scoasă şi înlocuită cu o proteză provizorie cu pompă de antibiotic- surse

News.ro acum 25 minute
Actorul Florin PIersic a fost internat, joi, la Spitalul Foişor din Bucureşti ”cu o stare generală gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”. Medicii fac investigaţii suplimentare pentru a decide p

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Muzeul Naţional de Artă al României nu va participa la Noaptea Muzeelor. Membrii de sindicat au anunțart că nu vor să lucreze în afara programului

HotNews acum 42 minute
Muzeul Naţional de Artă al României nu va participa la ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor, după ce membrii sindicatului din instituţia muzeală au anunţat că nu vor efectua ore suplimentare în afara programului obişnuit de lucru în data desfăşurăr

Fabrica de ulei din Constanţa, amendată cu 50.000 de lei de Garda de Mediu pentru poluarea reţelei de canalizare cu grăsimi vegetale

News.ro acum 56 minute
Fabrica de ulei din Constanţa a fost amendată cu 50.000 de lei de comisarii Gărzii de Mediu pentru poluarea reţelei de canalizare cu grăsimi vegetale. Reprezentanţii Gărzii de Mediu au anunţat, joi, că verificările la fabrica de ulei au fost făcute

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Vești bune pentru Shakira. Ce s-a întâmplat cu problemele juridice pe care le avea în Spania?

Ziua Constanta acum o ora
Un tribunal spaniol a anunţat joi că a clasat cea de-a doua procedură pentru fraudă fiscală deschisă împotriva celebrei cântăreţe Shakira, care a scăpat astfel de problemele juridice pe care le avea în ţara în care a locuit timp de mai mulţi ani, in

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 3 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Tragedie în Vâlcea. Un bărbat a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce lucra la un drum forestier

Ziare.com acum 2 ore
Moarte îngrozitoare pentru un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona Rostea din Călimăneşti. Acesta a decedat joi, 9 mai, după ce a fost prins sub un mal de pământ, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. "

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°