Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se pregăteşte Comisia Roşia Montană 2?

Publicat in Adevarul, luni 21 octombrie 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că ar trebui ca proiectul Roşia Montană să facă obiectul unei legi generale, care să intre în dezbaterea unei comisii nou constituite, iar actuala comisie specială care se ocupă de proiectul de lege privind Roşia Montană ar trebui să dea aviz negativ. Decizia va fi luată de Biroul permanent al Parlamentului.

“La şedinţa Birourilor reunite ale celor două Camere vom vedea dacă propunem prelungirea termenului Comisiei. Varianta pe care o agreăm este ca această comisie să dea un raport de respingere proiectului Guvernului şi, după aceea, să se constituie o altă comisie de iniţiere a unui proiect nou-nouţ în care, desigur, şi propunerile domnului Iordache sau ale celor din PSD să fie discutate, completate (...). Poziţia noastră este că mandatul Comisiei speciale, încredinţat de plenul Parlamentului, a fost strict de a se pronunţa asupra proiectului de lege iniţiat de Guvern”, a explicat Antonescu.

Totodată, el a subliniat că poziţia PNL “este ca raportul pentru acest proiect de lege să fie de respingere (...) sau să fie constituită o altă Comisie care să pregătească iniţierea unui proiect de lege general privind regimul exploatării resurselor naturale în România”.

Declaraţiile făcute de Antonescu intervin în contextul în care, săptămâna trecută, parlamentarii din Comisia specială privind proiectul Roşia Montană au anunţat că amendamentele adoptate de for nu face referirepreciză la legea Roşia Montană.

“S –au adoptat opt amendamente, de la titlul legii care a fost modificat şi primele şapte articole care au schimbat total legea, spunem noi. Acordul a fost respins şi au existat şapte amendamente. Niciun amendament nu face referire la proiectul Roşia Montană”, a declarat preşedintele Comisiei speciale, Darius Vâlcov.

Dacă, anterior, titlul proiectului de act normativ făcea referire la Roşia Monta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum o ora
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum 2 ore
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România

News.ro acum 55 minute
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. Traficantul de migranţi care a atac

Ana Bogdan s-a calificat în turul doi la Catalonia Open

News.ro acum 41 minute
Ana Bogdan, cap de serie numărul 8, s-a calificat, miercuri, în turul doi al turneului de categorie WTA 125 Catalonia Open, de la Lleida. Ana Bogdan a învins-o în runda inaugurală pe spaniola Nuria Parrizas Diaz, scor 6-1, 6-1. Meciul a durat o oră

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum o ora
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi / Au fost trase 13 focuri de armă / Principalul spuspect a fost prins / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum 55 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 4 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 32 minute
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Aproape 10.000 de fulgere la Hong Kong în timpul nopţii, iluminată ca ziua. Întârzieri pe aeroportul internaţional

News.ro acum 2 ore
Hong Kongul, afectat de o umiditate crescută şi averse în aprilie, înainte de sezonul musonilor, a înregistrat aproape 10.000 de fulgere în noaptea de marţi spre miercuri, potrivit Observatorului Meteorologic din oraş. Începând de la ora locală 21.0

Papa Francisc despre industria globală de armament: „E groaznic să câștigi bani din moarte”

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc a denunţat miercuri, 1 mai, industria globală de armament afirmând că este groaznic să câştigi bani din moarte, informează DPA. America are cele mai mari cheltuieli militare din lume. „Din păcate, în ziua de azi, investiţiile care aduc

Vremea

București
acum

20°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°