Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oameni de onoare: CFR-Oţelul 2-0! Dublă Gabi Mureşan: TORPILA care a spart zidul, Brăneţ nu a mirosit-o! VIDEO REZUMAT

Publicat in Pro Sport, luni 26 martie 2012 ·

CFR nu a arătat mai nimic dar a bătut prin "dubla" reuşită de Mureşan. Galaţiul s-a întrecut în gafe. Clujenii au făcut un pas imens pentru a lua al treilea titlu din istorie.

"Nu vin la Cluj în excursie", se bătea cu pumnul în piept înainte de meci Dorinel Munteanu. Elevii săi au ţinut să îl contrazică şi să le dea apă la moară celora care îi suspectau de blat. Clujeanul Gabi Giurgiu, fost jucător al Universităţii, a scăpat în minutul 4 singur cu Beto, dar a tras mult prea slab şi lusitanul a reţinut fără emoţii. Peste 7 minute colegul său din defensivă, Perendija, a greşit grav în careul propriu, întârziind să degajeze o minge. Bastos a profitat de cadou, dar bara s-a opus golului! Sălăgeanu a continuat scenariul în minutul 25, atunci când a trimis lamentabil o minge în tribune din lovitură liberă. Clujenii nu au dat dovadă niciun moment în prima repriză că au luat act de vorbele lui Paszkany şi Muraşan dinainte de meci, cei doi şefi cerându-le o mai mare implicare în jocuri. Fanii au simţit repede acest lucru şi au început să îşi huiduie fanii, după ce Mureşan (34) a executat peste poartă o lovitură liberă.

Greşeli mari şi în actul secund

De la cabine clujenii au ieşit la fel de blazaţi şi lipsiţi de atitudine. Bastos şi-a luat şi porţia de huiduieli după ce şi-a bătut joc de o ocazie (57). Cadu putea să îşi salveze colegii două minute mai târziu, dar a trimis pe lângă buturi cu capul din numai patru metri. Perendija (64) a continuat seria de gafe respingând un balon într-un coleg al său, dar a fost salvat de Ljubinkovic, care a respins şutul lui Ganea de pe linia porţii. Didi a continuat seria de gafe în minutul 74, atunci când a comis un fault inutil la marginea careului. Gabi Mureşan a îndeplinit o simplă formalitate şi a punctat pentru 1-0, speculând o gaură în zidul oaspeţilor. Finalul a fost unul liniştit după ce a

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum o ora
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 14 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salvea.

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Secretarul general al ONU cere din nou încetarea ”imediată” a focului în Fâșia Gaza

Ziare.com acum 21 minute
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a lansat duminică un apel la încetarea ”imediată” a focului în Fâşia Gaza, la eliberarea ostaticilor şi la o creştere a ajutorului pentru enclava palestiniană supusă unui asediu israelian, re

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

Preşedintele Columbiei se ia la harţă cu Netanyahu: Să lansezi bombe asupra unor oameni nevinovaţi nu te face erou

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele columbian Gustavo Petro au făcut din nou schimb de replici pe reţelele de socializare, la o săptămână după ce Bogota a rupt legăturile diplomatice cu Israelul din cauza războiului împotriva Hama

12 mai 2024, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Ziua Constanta acum 2 ore
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015. „Tradiţia reprezintă un element primordial în identificarea existenţei şi evoluţiei istorice şi socio-cul

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 3 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum 5 ore
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/14°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°