Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL va ataca la CCR amendamentele băncilor la OUG 50/2010 dacă vor fi adoptate

Publicat in Capital, sâmbătă 9 octombrie 2010 ·

Senatorul PDL Iulian Urban susţine, pe blogul personal, că va ataca la Curtea Constituţională, alături de colegii săi din Senat, amendamentele depuse de reprezentanţii băncilor la OUG 50/2010, în cazul în care acestea vor fi adoptate de Camera Deputaţilor.

„Văd că deputaţii PSD ţin cu dinţii de amendamentele aduse de bănci la OUG 50/2010 care practic modifică total sensul legii, o mutilează şi lasă milioane de români la cheremul băncilor. Declar public faptul că zbaterea băncilor din Camera Deputaţilor este în zadar, întrucât fiecare din cele 83 de amendamente depuse în camera decizională, care va trece de votul plenului, vor fi atacate la CCR pe motiv de încălcare a principiului bicameralismului'', menţionează Urban pe blogul personal.

Acesta precizează că alături de colegii săi senatori, conform art. 15 din legea CCR, va sesiza instanţa constituţională.

”Vom cere ca aceste amendamente să fie declarate neconstituţionale, urmând să întoarcem OUG 50 în Senat, acolo unde a fost adoptată cu majoritate de voturi fără niciun fel de amendament”, susţine senatorul PDL.

Ordonanţa de Urgenţă 50/2010 transpune în legislaţia românească Directiva Europeană 48/CE/2008, printre cele mai cunoscute prevederi ale actului normativ fiind eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă şi calcularea dobânzii în funcţie de un indice de referinţă transparent, la care se adaugă o marjă fixă, care nu poate fi modificată faţă de contractul iniţial.

Zeci de mii de clienţi ai băncilor din România s-au organizat în grupuri pe internet, pentru a fi mai bine informaţi cu privire la problemele pe care le întâmpină cu banca şi despre cum să negocieze cu instituţia, dar şi pentru a putea să declanşeze procese colective împotriva băncilor. Totuşi, unele dintre grupuri nu au reuşit să reunească mulţi clienţi ai respectivelor bănci,

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Maestru de ceremonii a fost Mihai Stoica - VIDEO

News.ro acum 58 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. Ceremonia a avut loc la finalul meciului de pe teren propriu cu CFR Cluj, pierdut cu scorul d

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 2 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 3 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 9 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 3 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 6 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°