Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragomir: "De DNA scăpăm doar după ce se face raportul de ţară, până atunci ne ţine în joc de glezne"

Publicat in Adevarul, marți 13 decembrie 2011 ·

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat că oamenii din fotbal vor scăpa de investigaţiile Direcţiei Naţionale Anticorupţie doar după anunţarea raportului de ţară al Comisiei Europene, până atunci aceştia urmând să fie ţinuţi de procurori în "joc de glezne".

"A fost un an foarte bun pentru mine. Atacuri au fost... dar eu sunt învăţat cu ele precum căţeaua la prune. Cine dracu' scapă de DNA? Scăpăm doar după ce se face raportul de ţară. Până atunci ne ţine numai în joc de glezne. În politică nu mă mai bag. N-am stat două legislaturi în Parlament, ce mai îmi trebuie?", a afirmat oficialul LPF.

Dragomir susţine că FRF se va implica financiar în organizarea Galei fotbalului profesionist, programată, luni, de la ora 18.00, la Crystal Palace Ballrooms. "Gala fotbalului va fi o sărbătoare extraordinară pentru că de anul acesta se implică şi FRF. Federaţia se implică şi cu bani de data aceasta. Fostelor glorii ale fotbalului românesc, la fel ca anul trecut, le vom da şi noi un porc, un porc şi jumătate acolo... să ducă şi ei o jumătate de an cu carnea dintr-un porc dat de noi, de Ligă şi FRF. E ca un respect, noi nu facem ceva neapărat pentru premierea acestor foşti mari jucători, facem asta pentru a-i scoate în evidenţă şi ca să nu îi uite lumea. Asta a fost ideea mea, iar preşedintele Mircea Sandu a fost încântat. Voinescu, Zavoda, Ienei, Negrilă, Dinu, Pescaru... sunt mulţi, sunt peste 50. Aşa că îi scoatem în faţa camerelor, pentru că merită. Aceşti oameni sunt acum bolnavi din cauza acestui sport. Iar guvernele din ultimii 20 de ani nu au avut grijă de marii sportivi ai acestei ţări", a spus Dragomir.

Clasamentul Ligii I la finalul turului îl surprinde pe Dumitru Dragomir. "Nu mă aşteptam să arate aşa clasamentul. Sincer, mă aşteptam ca Vasluiul să fie mai sus, Galaţiul să fie mai sus, Astra să fie mai sus... aşa gândeam eu", a precizat el.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în stațiunea Mamaia. Ce se știe despre identitatea victimei

Ziare.com acum 29 minute
IPJ Constanța a anunțat că un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă, 28 aprilie. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompi

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum 40 minute
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum 27 minute
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 53 minute
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 54 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum o ora
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 2 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 2 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°