Politicieni britanici membri ai mai multor partide au lansat miercuri o campanie pentru menţinerea Marii Britanii în Uniunea Europeană (UE), la o săptămână după discursul în care premierul David Cameron s-a angajat să organizeze un referendum asupra acestei probleme până în 2017, potrivit Mediafax.
Doi membri ai Guvernului, conservatorul Kenneth Clarke şi liberal-democratul Danny Alexander, precum şi fostul ministru laburist Peter Mandelson s-au alăturat acestui "Centru pentru influenţa britanică".
Grupul şi-a exprimat, într-un comunicat, intenţia de a "combate eurofobia şi a promova un program de reformă şi creştere care să servească interesul naţional britanic".
Citeşte şi Marea Britanie este "o soţie cam reticentă" în cadrul UE, apreciază un ministru finlandez
Peter Mandelson, un fost comisar european şi un apropiat al lui Tony Blair, i-a acuzat pe eurofobi de "minciuni şi falsă propagandă" şi a îndemnat Marea Britanie să înceteze "toanele şi contemplarea de sine" în legătură cu apartenenţa sa la UE.
Kenneth Clarke, un ministru fără portofoliu, a avertizat că un vot în favoarea unei ieşiri din UE ar fi o "eroare fatală". Susţinând totuşi dorinţa lui David Cameron de a reforma UE, acesta a subliniat că Marea Britanie este "foarte puternică datorită participării sale la o piaţă de 500 de milioane de persoane".
La rândul său, Danny Alexander, secretat de Stat al Trezoreriei, a calificat ca de "neînţeles" dorinţa premierului de a lua înapoi unele competenţe importante de la UE. "Putem oferi o alternativă mai seducătoare, şi anume un Regat Unit mai puternic şi influent în Europa şi, deci, mai influent în lume", a spus el.
Într-un discurs-cheie, David Cameron a anunţat, la 23 ianuarie, că doreşte renegocierea condiţilor de apartenenţă ale Marii Britanii la Uniunea Europeană, urmată de organizarea unui referendum, până la sfârşitul