Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov a cerut, ieri, prefectului sprijin pentru ca 202 posturi să fie deblocate. „Este o problemă la nivel naţional. O dată ce omul pleacă, postul se blochează şi nu putem angaja personal prin concurs. La nivelul judeţului Braşov avem 202 posturi didactic auxiliar şi nedidactic blocate. Didactic auxiliar înseamnă bibliotecari, secretare, contabili, iar nedidactic înseamnă muncitori, tehnicieni etc. Pe perioadă determinată, temporar, putem angaja, dar ideea este să stabilizăm”, a declarat, ieri, Ariana Bucur, inspector şcolar general IŞJ Braşov. De asemenea, Ariana Bucur a precizat că în această perioadă sunt organizate concursuri pentru ocuparea posturilor didactice vacante. Cele mai multe sunt pentru educatoare şi învăţătoare – câteva zeci. „Acum există dascăli la clasă, pentru maxim de 60 de zile, dar în acest termen trebuie organizat concurs pentru ocuparea lor”, a mai precizat inspectoarea. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov a cerut, ieri, prefectului sprijin pentru ca 202 posturi să fie deblocate. „Este o problemă la nivel naţional. O dată ce omul pleacă, postul se blochează şi nu putem angaja personal prin concurs. La nivelul judeţului Braşov avem 202 posturi didactic auxiliar şi nedidactic blocate. Didactic auxiliar înseamnă bibliotecari, secretare, contabili, iar nedidactic înseamnă muncitori, tehnicieni etc. Pe perioadă determinată, temporar, putem angaja, dar ideea este să stabilizăm”, a declarat, ieri, Ariana Bucur, inspector şcolar general IŞJ Braşov. De asemenea, Ariana Bucur a precizat că în această perioadă sunt organizate concursuri pentru ocuparea posturilor didactice vacante. Cele mai multe sunt pentru educatoare şi învăţătoare – câteva zeci. „Acum există dascăli la clasă, pentru maxim de 60 de zile, dar în acest termen trebuie organizat concurs pentru ocuparea lor”, a mai preciz