Acţionarul dinamovist Vasile Turcu este numit un „căţeluş spartan împiedicat şi agramat” pe site-ul oficial al Rapidului, reacţia venind după ce oficialul din Ştefan cel Mare a afirmat că giuleştenii formează o echipă de locul 3-4 sau mai jos. După ce Rapid a câştigat Cupa României, antrenorul Răzvan Lucescu a afirmat că giuleştenii au ieşit învingători într-o „competiţie curată”, în timp ce „campionatul se ştie că se şi cumpără”. Turcu a reacţionat atunci, afirmând că „Rapidul e de locul 4, aşa s-a născut clubul ăsta, în format 3-4 sau mai jos”. „Când a luat titlul, a fost o minune, a opta minune a lumii. Păi ce, se compară un mărfar cu un spartan? ”, a mai spus Turcu. Răspunsul Rapidului a venit ieri într-un articol postat pe site-ul oficial, semnat „oamenii din marfar” şi intitulat „Adolescenţii spun lucruri tâmpite”. „Acest domn Turcu, care, în ignoranţa sa devenită proverbială, reuşeşte să inventeze comparaţia dintre un marfar şi un spartan, îşi permite, mai nou, să vorbească despre istoria Rapidului. Bine, suntem convinşi că el nu ştie nici când a fost inventat (nu «înfiinţat», căci am mistifica istoria) clubul pe care îl reprezintă cu mare cinste.
Are probabil impresia că Dinamo a apărut odată cu actualii acţionari în faţa cărora tot încearcă să se vâre... «Clubul ăsta», adică Rapidul despre care pomeneşte căţeluşul-spartan ajuns, din dealer de blugi şi de ciungă (aşa cum s-a lăudat), mare «om de fotbal», avea vreo 30 de ani de istorie înainte ca Dinamo să fi fost avortat în fotbalul românesc, ajunsese într-o finală de cupă europeană şi luase un campionat de război şi vreo şapte Cupe ale României până să ne milostivească bolşevicii cu «cele două mari forţe» din fotbalul actual. A luat-o de jos până să ajungă în prima divizie, unde Dinamo a pătruns fraudulos, şi a suferit enorm de-a lungul unor decenii în care marea iubire a domnului Turcu a comis il