Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analişti: Fed va reduce achiziţiile de obligaţiuni cu câte 10 miliarde de dolari la următoarele şapte şedinţe

Publicat in Mediafax, vineri 20 decembrie 2013 ·

Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite va reduce achiziţiile lunare de obligaţiuni cu câte 10 miliarde de dolari, la următoarele şapte şedinţe de politică monetară, urmând ca programul să se încheie în 2014, anticipează analiştii intervievaţi de Bloomberg.

Comitetul de politică monetară al Fed a decis miercuri reducerea achiziţiilor de obligaţiuni de la 85 de miliarde de dolari la 75 de miliarde de dolari pe lună, începând astfel restrângerea măsurilor excepţionale de susţinere a economiei americane care au definit mandatul preşedintelui băncii centrale, Ben Bernanke.

Într-un comunicat al comitetului Fed se arată că instituţia va reduce în continuare achiziţiile de obligaţiuni, la şedinţele viitoare, dacă evoluţia economiei se va îmbunătăţi conform estimărilor.

"Dacă vom face progrese în privinţa inflaţiei şi a pieţei muncii, vom continua să o facem, probabil la fiecare şedinţă, o reducere măsurată a achiziţiilor", a declarat miercuri Bernanke. El a precizat că dacă economia va încetini, atunci Fed ar putea lua o pauză, o şedinţă sau două, iar dacă creşterea se va accelera, atunci şi ritmul reducerii achiziţiilor de obligaţiuni va fi mai rapid.

Aceste decizii predictibile vor accentua politica lui Bernanke pentru mai multă transparenţă şi deschidere a Fed, a declarat Dana Saporta, analist la Credit Suisse Group în New York.

"Făcând acest lucru, va fi evitată necesitatea de a ajunge la un consens la fiecare reuniune a conducerii Fed", a spus Saporta.

Datele publicate vineri de Departamentul pentru Comerţ au arătat că economia SUA a înregistrat în trimestrul al treilea o creştere peste aşteptări, de 4,1%, cea mai rapidă după ultimul trimestru al anului 2011 şi peste estimările anterioare, de 3,6%.

Al doilea mandat al lui Bernanke la conducerea Fed se încheie pe 31 ianuarie, iar vicepreşedintele instituţiei, Janet Yellen,

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 37 minute
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Un primar condamnat pentru pornografie infantilă a fost înlocuit de soție la alegeri

Adevarul acum o ora
Primarul din Şotrile, care a fost condamnat pentru pornografie infantilă, şi-a depus  candidatura pentru un nou mandat. După ce mai mulți membri ai filialei PNL Prahova au sesizat acest lucru, edilul s-a retras de pe liste și locul său a fost luat d

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 39 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Trump Media cere Camerei Reprezentanţilor să investigheze 8 firme cu privire la vânzarea în lipsă a acţiunilor sale

Ziare.com acum o ora
Trump Media i-a îndemnat pe preşedinţii comisiilor importante ai Camerei Reprezentanţilor să investigheze opt firme financiare, din cauza îngrijorărilor legate de posibila vânzare în lipsă ilegală de acţiuni ale companiei, al cărei acţionar majorita

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°