Evoluţiile entuziasmante din acest început de sezon i-au adus lui Gabriel Torje numai beneficii.
Lazio şi o echipă puternică din Germania au pus ochii pe el, s-au făcut şi oferte, dar Dinamo a solicitat 5 milioane de euro, plus procente dintr-un viitor transfer, iar totul a picat. Pentru a-i atenua dezamăgirea că n-a prins un angajament într-un campionat puternic de "afară", şefii i-au promis "Piticului" că-i vor spori venitul anual, cu condiţia ca el să joace la fel de bine.
În prezent, Torje cîştigă 120.000 de dolari pe sezon, adică puţin peste 90.000 de euro, ceea ce reprezintă unul dintre cele mai modeste contracte din Ştefan cel Mare. "Gabi e un băiat deosebit, niciodată nu s-a arătat nemulţumit că n-a plecat la prima ofertă. Luăm în calcul să-i mărim salariul, dar acest lucru îl vom discuta abia la iarnă", a explicat un oficial dinamovist. Cel mai probabil, venitul mijlocaşului de 20 de ani va fi majorat cu circa 30 la sută.
3 goluri şi două pase decisive a reuşit Torje în cele opt partide disputate de Dinamo în acest sezon, în Liga I şi Europa League
2 milioane de euro a plătit Dinamo către Poli Timişoara pentru Torje, în ianuarie 2008
Monitorizat şi de City
Gabi Torje continuă să atragă atenţia cluburilor mari din Europa. Mai nou, Manchester City, adversara de azi al lui Poli Timişoara din Europa League, e interesată de mijlocaşul de 20 de ani. Aseară, agentul fotbalistului, Cristea Opria, s-a întîlnit cu antrenorul Roberto Mancini pentru a-i oferi DVD-uri cu evoluţiile lui Torje.
"E greu să ne batem la titlu"
Ioan Andone spune că, în acest moment, Dinamo are o misiune dificilă pentru a cuceri un nou campionat. "E foarte greu să ne batem la titlu. Meciul cu Hajduk, din tur, e maximum ce poate Dinamo acum", a zis Ando. "Fălcosul" l-a lăudat şi pe Torje pe