Vineri 13 februarie. La ora la care scriu aceste impresii (v), festivalul de la Berlin - a 59-a ediţie - încă nu s-a încheiat, dar cred că se pot face unele pronosticuri. Este clar, de pildă, că London River al lui Rachid Bouchareb nu va scăpa nepremiat: bifează mai tot ce trebuie bifat, într-un festival proclamat "politic" precum Berlinul, pentru a prinde la un juriu bizar (Wayne Wang alături de... food-activista Alice Waters!?) - terorismul (povestea începe imediat după atentatele de la Londra de acum 4 ani), comunicarea inter-rasială (personajele principale sînt o englezoică average, interpretată de Brenda Blethyn, şi un bătrîn de culoare, ambii căutîndu-şi copiii în confuzia care a urmat atentatelor) şi o anume "urgenţă a angajării", fără de care Berlinala ar fi precum Ursul (simbolul său) fără gheare... Probabil că nu va pleca fără un premiu nici The Messenger al lui Oren Moverman: o dramă solidă şi solid jucată (Ben Foster, Woody Harrelson, Samantha Morton) despre - iarăşi - urmările războiului din Irak. Va merge însă juriul prezidat de pasionala Tilda Swinton pînă într-acolo încît să premieze şi Mammoth al lui Lukas Moodysson - considerat, aproape unanim, unul din cele mai proaste titluri din selecţia Berlinalei? În acest caz, ar fi încă o dovadă că, la Berlin, contează mai mult tema filmelor decît execuţia: Mammoth - care reprezintă întoarcerea imprevizibilului cineast suedez la un cinema non-experimental (după greu-digerabilele A Hole in My Heart şi Container), dar şi lipsit de originalitatea, empatia şi fineţea primelor sale trei filme (Fucking Amal, Tillsamans şi Lilja 4ever) - este o poveste "despre" Globalizare, Ecologie, Responsabilitate Individuală şi Colectivă, din categoria pe care Nick James - redactorul-şef al influentei reviste britanice Sight & Sound - a numit-o, ad-hoc, "We Are the World films"... Sau: va premia juriul, ţinînd cont că Tilda