Cele doua tabere politice care se confrunta, insotite fiind de corurile mediatice, au puncte de vedere diametral opuse referitor la ceea ce se intampla in CSM. Unii spun ca e rau, altii ca e bine. Si oricat de antagonice ar fi luarile de pozitie, ele pleaca, totusi, de la un numitor comun. Si anume ca Justitia trebuie sa fie independenta. Ce ar fi ca, de la acest numitor comun, sa incepem sa construim? Si sa nu folosim numitorul comun pentru a ne bate unii cu altii pe ruinele fumegande ale Justitiei romanesti.
Un fapt nu este de nimeni contestat. Si anume ca, asa cum, de altfel, prevad normele democratice ale unui stat modern, cum scrie negru pe alb si in Constitutia de azi si cum va scrie si in Constitutia de maine, Justitia este o putere independenta a statului. Una dintre cele trei. Faptul ca cele trei puteri, care trebuie sa-si manifeste independenta nu numai teoretic, ci si practic, se si controleaza reciproc este o subtilitate care, pentru a nu complica lucrurile, nici nu ar trebui introdusa in acest demers editorial. Pana aici, ne intelegem, sa spunem, toti. Si basistii, si anti-basistii. Unde apare, insa, schisma?
Basistii spun ca, sub regimul care, desi scartaie din toate incheieturile, inca mai rezista, puterile statului au fost independente. Deziderat asupra caruia, ca un bun parinte, presedintele a vegheat. Noi, ceilalti, care nu suntem basisti, afirmam contrariul. Si anume ca puterile nu au fost independente. Ca nu a fost respectata regula numarul unu a democratiei. Ca puterea legislativa, adica Parlamentul, s-a aflat la remorca puterii executive. La remorca Guvernului. Ca o parte a puterii executive, care este institutia prezidentiala, s-a substituit, de multe ori, Guvernului, astfel incat s-a intamplat, pe vremea majoritatii PDL, ca Legislativul sa se afle nici macar la remorca Executivului, ci direct la remorca celui caruia ii placea sa
