Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Ana Muja şi Constantin Ciobanu Şi-au sacrificat copilăria pentru dans

Publicat in Adevarul, miercuri 10 iunie 2009 ·

Perechea de dansatori Ana Muja şi Costel Ciobanu este una dintre cele mai joviale şi plină de exuberanţă. Mereu cu zâmbetul pe buze, cei doi au reuşit să ajungă la inimile a mii de oameni care îndrăgesc dansul sportiv.

Au câştigat premiul II la Concursul de la Maribor, din Slovenia, de anul trecut, la Albena (Bulgaria) s-au clasat în primii zece dansatori din lume, iar la Timişoara au obţinut locul III, la Campionat Naţional de pe malul Begăi. Costin a fost cel mai mic dansator, venind la clubul Ru Apollo când era de-o şchioapă şi abia împlinise patru ani. „Eram cel mai mic şi ca statură şi ca vârstă, că abia vedeam frunţile la ceilalţi dansatori”, povesteşte cu aducere aminte. Până acum a schimbat mai multe partenere: Denisa, Alexandra, Diana, Anisia, Mădalina şi de trei ani dansează cu Ana. Vorbăreţ şi isteţ cât cuprinde, „Roşcatul”, cum îi spun colegii, ştie multe din culisele acestei arte: „Trebuie să cunoşti foarte bine caracterul dansului! Samba este un dans jucăuş, spectaculos, Cha-Cha-Cha are un caracter sacadat, fata fuge iar băiatul îndrăgostit aleargă după ea, Passo-doble trebuie să dezvăluie caracterul puternic, iar Jive este este spectaculos, denotă adrenalină”.

Fac parte din echipa de dans sportiv a României

Făcând parte din echipa naţională de dans sportiv, perechea Ana şi Costel vor pleca în curând la Reghin unde se vor antrena cu antrenori veniţi din străinătate. „În dans trebuie să dai totul, efortul este unul enorm”, completează partenera lui. Pe scena de dans nu mai există antrenor, nici mama şi nici tata. „Părinţii au fost doar persoanele care au avut grijă să te îmbrace în ţinuta de dans înainte de spectacol şi să te dezbrace, după. Abia după ce ai terminat numărul, mergi la antrenor şi îl întrebi unde-ai greşit. Apoi încep durerile corpului, pentru că este foarte solicitant spectacolul oferit de tine”, spune Cos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°