Mesajul a fost trimis. Multumesc!

3.700 euro/an economii pentru o pensie decentă

Publicat in Jurnalul, joi 23 septembrie 2010 ·

Fiecare român în vârstă de până la 65 de ani, care se pensionează în perioada 2011-2051, ar trebui să economisească în medie 3.700 de euro anual pentru a acoperi deficitul pensiilor.

Deficitul pensiilor în România ajunge la aproximativ 40,2 miliarde de euro, iar românii ar trebui să înceapă să economisească mai mult începând chiar din acest moment, pentru a-şi menţine un nivel de trai similar celui dinainte de pensionare, se arată într-un studiu realizat de Grupul de asigurări Aviva în colaborare cu Deloitte. Acest deficit este echivalentul a peste o treime din PIB-ul întregii ţări. România nu este singurul stat care se confruntă cu aceste probleme, deficitul anual al pensiilor la nivelul Europei este de 1.900 miliarde euro.

Deficitul pensiilor se referă la diferenţa dintre venitul necesar pentru un nivel de trai adecvat la pensionare şi suma de bani pe care oamenii se aşteaptă în prezent să o primească drept pensie. Cea mai mare parte din forţa de muncă din România se va confrunta cu un nivel de trai foarte redus la pensie dacă nu se iau rapid măsuri importante.

O mare problemă a sistemului public de pensii din ţara noastră este scăderea natalităţii şi îmbătrânirea populaţiei, fenomen cu care se confruntă toată Europa şi care va duce la scăderea posibilităţii de a se asigura un buget de pensii de stat care să acopere nevoile pensionarilor. În următorii 40 de ani se vor pensiona 11 milioane de persoane în România, ceea ce înseamnă peste jumătate din populaţia actuală şi de aproape trei ori mai mult decât numărul actual de angajaţi (4,68 milioane). "Planificarea financiară a fiecăruia dintre noi este o chestiune de opţiune individuală. Fiecare trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru viitorul său, iar companiile de asigurări de viaţă au datoria de a le oferi clienţilor toate informaţiile de care au nevoie, astfel încât produ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. PNL o susţine în continuare

Mediafax acum o ora
„Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. Acest regim de impozitare a ajutat masiv la dezvoltarea economiei noastre şi mai poate contribui la recuperarea decalajelor faţă de statele mai dezvoltate din vestul continentului. De aceea, P

BREAKING Banca Transilvania cumpără oficial BRD Pensii

G4Media acum 40 minute
Grupul Financiar BT, prin Banca Transilvania și BT Investments, a ajuns la un acord cu BRD-Groupe Societe Generale și Societe Generale Assurances pentru achiziția BRD Pensii (BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private), companie

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum o ora
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Ordin de restricție pentru cei care își agresează verbal și fizic vecinii - lege adoptată de Parlament

HotNews acum 2 ore
Pedepsele pentru cei care își agresează fizic sau verbal vecinii vor fi înăsprite și va putea fi instituit ordin de restricție pentru agresori, conform unui proiect de lege care modifică Codul Penal, adoptat marți de Camera Deputaților. Modificările

Tancurile israeliene au ajuns în centrul oraşului Rafah

Mediafax acum 3 ore
Tancurile au fost văzute lângă moscheea al Awda, din zona centrală a oraşului Rafah, au declarat martorii pentru Reuters. În mai multe zone din oraş s-au dat lupte grele, au mai relatat martorii, potrivit Sky News. Operaţiunile la sol în Rafah au în

Generalul SRI Cristian Bizadea, adjunct al directorului SRI, s-a pensionat la 48 de ani

News.ro acum o ora
Generalul SRI Cristian Bizadea, adjunct al directorului SRI, s-a pensionat la 48 de ani. Conform unui răspuns al Biroului de presă al SRI pentru G4Media, Bizadea ”a încetat raporturile de serviciu cu instituţia, prin valorificarea dreptului la pensi

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum o ora
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Irlanda, Spania şi Norvegia au recunoscut Palestina ca stat. Decizia are ca scop menținerea speranţei pentru pace

Ziua Constanta acum o ora
Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul într-un comunicat de presă, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda. Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a descris recunoaşterea de către ţara sa a statului pal

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 3 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Calvarul prin care a trecut o fată de 13 ani. Copila, violată și șantajată de un bărbat de 50 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 50 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Olt pentru 24 de ore, fiind acuzat că a violat şi a şantajat o fată de 13 ani. ”În fapt, la data de 27 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Caracal au fost sesizaţi de către o

Vremea

București
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

19°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

24°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°