Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum sărbătoreşte Medgidia 156 de ani

Publicat in Romania Libera, marți 28 august 2012 ·

Anul acesta, cea de-a XIII-a ediţie a Zilelor Municipiului Medgidia se va desfăşura în perioada 29 august-2 septembrie.

Data de 02 septembrie reprezintă ziua în care Medgidia a fost atestată oficial, în urmă cu 156 de ani. Medgidia va fi în sărbătoare începând de astăzi, când la ora 9.00, în sunet de fanfară, se vor arbora drapelele şi se va deschide oficial evenimentul. Ziua va continua cu desene pe asfalt ale copiilor din grădiniţe (de la ora 10.00) şi cu expoziţia de carte şi fotografii - „Medgidia - oraşul cu nume de sultan" (ora 12.00 - la Biblioteca Municipală).

Joi, între orele 9.00-18.00 va fi deschis publicului un târg umanitar cu vânzare de produse fabricate în Dobrogea, organizat de Asociaţia Voluntarilor din Medgidia, în Piaţeta Decebal. După-amiază, de la ora 17.00 medgidienii sunt invitaţi la festivitatea de deschidere a Festivalului Naţional de Teatru „Tanţa şi Costel" ediţia I, ce se desfăşoară, în perioada 31 august-02 septembrie la Casa Armatei, şi este organizat de Primăria Municipiului Medgidia şi Garnizoana Medgidia - Cercul Militar. Seara se încheie cu un spectacol de divertisment al formaţiilor şi soliştilor din Medgidia şi Cernavodă, ce va avea loc în Piaţeta Decebal, începând cu ora 18.00.

În weekend vor avea loc diverse concursuri. Sâmbătă, de la ora 17.00, este programată o paradă a ansamblurilor folclorice din Medgidia, a celor invitate şi a fanfarei „Dan Spătaru». De asemenea, pe scenă vor urca invitaţi speciali din Grecia - membrii ansamblului Neokastro. Duminică, de ziua oficială a Medgidiei, va avea loc evocarea atestării documentare a Medgidiei, urmată de un recital al fanfarei „Dan Spătaru», în Piaţeta Decebal. Tot aici, de la ora 11.00 va avea loc şedinţa festivă a Consiliului Local Medgidia, în cadrul căreia vor fi declaraţi cetăţeni de onoare Titus Corlăţean - ministrul Afacerilor Externe, Puiu Ha

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 49 minute
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum 2 ore
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 5 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum o ora
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 4 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum 2 ore
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 2 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Armata israeliană intensifică asaltul din Rafah: tancurile sale au încercuit complet jumătatea estică a orașului, iar ONU „face planuri pentru cel mai rău scenariu”

HotNews acum o ora
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a avertizat vineri că fluxul de ajutoare umanitare pentru Fâșia Gaza ar putea fi oprit în câteva zile, în contextul în care trupele israeliene își continuă ofensiva terestră împotriva luptătorilor palestinieni în s

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°